Metrorex aniversează marţi 40 de ani de la punerea în circulaţie cu călători a primului tronson de metrou Semănătoarea (Petrache Poenaru) – Timpuri Noi. Cea mai mare parte a reţelei, aproape 57 de kilometri şi 39 de staţii, a fost realizată în perioada comunistă, urmând ca în cei 30 de ani de la Revoluţie să fie daţi în exploatare alţi 14 kilometri de reţea şi 14 staţii. Cifrele ar fi fost mai echilibrate dacă în acest an aniversar ar fi fost date în folosinţă şi cele 10 staţii ale Metroului de Drumul Taberei, pentru care au fost semnate contracte încă din 2011.