Pentru femeile cu carieră și copii, găsirea echilibrului dintre viața profesională și cea personală poate fi o adevărată provocare. Astfel, doar 31% dintre mămicile care lucrează spun că au reușit să aibă o carieră de succes, dar și armonie în familie, echilibrând foarte bine timpul dedicat familiei și cel alocat carierei, arată un studiu realizat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.