sua

CE cere SUA să nu impună noi tarife sau taxe asupra exporturilor UE, inclusiv asupra autoturismelor

Comisia Europeană a publicat miercuri un raport privind punerea în aplicare a declaraţiei comune din 25 iulie 2018 convenită de preşedinţii Juncker şi Trump. UE a propus o serie de acţiuni pe termen scurt şi mediu pentru a face progrese în cadrul negocierilor, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

CE cere SUA să nu impună noi tarife sau taxe asupra exporturilor UE, inclusiv asupra autoturismelor
SUA pun sub acuzare Huawei pentru furt de tehnologie şi încălcarea sancţiunilor

SUA anulează sancţiunile împotriva firmelor magnatului rus Oleg Deripaska

Soros, atac la China. Reacţia Beijingului

Şeful FMI: Tensiunile comerciale dintre SUA şi China reprezintă un risc major pentru creşterea economiei mondiale

Excedentul comercial chinez pe relaţia cu SUA a atins un nivel record în 2018

Construcţia zidului cerut de Trump ar dura 10 ani şi ar necesita circa 10.000 de muncitori,consideră unii specialişti - presă

Construcţia zidului cerut de Trump ar dura 10 ani şi ar necesita circa 10.000 de muncitori,consideră unii specialişti – presă

Război comercial: SUA şi China

Război comercial: SUA şi China „au pus bazele” unui acord

Analişti: China bate SUA pe inteligenţă artificială până în 2030

O companie condusă de un român se va ocupa de strategia de imagine a SUA în lume

SUA: Camera Reprezentanţilor a votat pentru deblocarea administraţiei, fără fonduri pentru zidul de la frontiera cu Mexicul

China, prioritate pentru noul şef al Pentagonului

„Blackout” în SUA: negocierile dintre democraţi şi republicani pentru încetarea blocajului financiar au eşuat

Trump vrea să interzică de anul viitor echipamentele de telecomunicaţii produse de Huawei şi ZTE

Războiul comercial - O delegaţie americană va efectua o vizită în China la începutul lui ianuarie

Războiul comercial – O delegaţie americană va efectua o vizită în China la începutul lui ianuarie

SUA extind finanţarea destinată marinei ucrainiene după atacul Rusiei

SUA aprobă vânzarea sistemului lor antirachetă Patriot către Turcia

China va suspenda tarifele vamale suplimentare la maşinile fabricate în SUA

Isărescu: Ochiul şi interesul americanilor sunt acolo unde se găsesc petrol şi gaze

China ar putea reduce tarifele vamale la maşinile fabricate în SUA. Acţiunile producătorilor auto cresc semnificativ

Secretarul de stat american Mike Pompeo: China va reprezenta cea mai mare ameninţare la adresa SUA

SUA: Negocierile comerciale cu China trebuie să se încheie cu succes până pe 1 martie, sau vor fi introduse noi tarife

Rata şomajului în SUA, la cel mai scăzut nivel din ultimii 49 de ani

Rusia avertizează Ciprul să nu permită desfăşurarea militară a Statelor Unite pe teritoriul său

Trump vrea să elimine subvenţiile pentru automobile electrice şi energie regenerabilă

China a oferit SUA angajamente comerciale suplimentare de 1.200 miliarde de dolari

Preţurile petrolului au crescut cu peste 4% după armistiţiul convenit de SUA şi China în războiul comercial

China

China „va reduce şi va elimina” taxele vamale asupra maşinilor americane – Trump

Statele Unite ar putea pierde un război împotriva Chinei sau Rusiei. Bugetul apărării trebuie să crească - raport al Congresului

Statele Unite ar putea pierde un război împotriva Chinei sau Rusiei. Bugetul apărării trebuie să crească – raport al Congresului

SUA ameninţă cu măsuri de stopare a proiectului Nord Stream 2

SUA ameninţă cu reducerea contribuţiei la bugetul misiunilor ONU pentru pace