Municipalitatea Capitalei vrea să taxeze suplimentar bucureştenii pentru cel de-al doilea autoturism deţinut. Măsura este cuprinsă în Planul Integrat de Calitate a Aerului 2018-2020 care va fi dezbătut în şedinţa de astăzi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Planul amintit, un document amplu, de peste 200 de pagini, cuprinde o serie de măsuri pe care Primăria le va implementa pentru îmbunătăţirea calităţii aerului din Bucureşti.