„Suplimentele-minune” care promit că scad semnificativ greutatea în timp record sunt scumpe şi promovate agresiv pe internet. Firmele care le vând online au unul-doi angajaţi şi sunt mai profitabile decât cele mai mari companii din România. O strategie de marketing elementară asigură succesul acestor afaceri: unele mărturii ale celor care pretind că au slăbit semnificativ consumând acele capsule au fost cumpărate; „eficienţa” produselor e garantată de trei atribute: sunt naturale, conţin substanţe active exotice, în concentraţii foarte mari care nu pot fi acoperite prin consumul alimentelor din care au fost extrase, nu au efecte secundare.