Operatorii de telefonie, internet sau televiziune lansează cu ocazia Black Friday o gamă largă de oferte speciale de telefonie, internet sau televiziune, însă este important ca utilizatorii să se informeze temeinic înainte de a se decide asupra unei oferte de acest tip, avertizează Autoritatea Nationala pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Instituţia le recomandă utilizatorilor să acorde o atenţie sporită acestor promoţii, astfel încât să aleagă oferta telecom care corespunde cel mai bine nevoilor lor de comunicare şi consum, dar şi opţiunile de livrare a coletelor.