ANCOM, Ministerul Apărării Naționale și SpaceX au efectuat primul test în condiții reale pentru a demonstra că sistemele de sateliți non-geostaționari (NGSO) ai rețelei Starlink pot funcționa fără a interfera cu rețelele de sateliți geostaționari (GSO), chiar și cu limite relaxate de densitate a fluxului de putere (epfd). Datele colectate în urma testului vor fi transmise organismelor europene și internaționale relevante pentru a contribui la studiile în curs de desfășurare și care vor putea îmbunătăți ulterior reglementările actuale privind spectrul alocat comunicațiilor satelitare.