În sezonul dividendelor din primăvara anului 2015, investitorii nu mai repetă practica de a cumpăra acţiunile la preţuri tot mai mari, până la data „cu dividend”. Tendinţa de creştere a acţiunilor la Bursă nu mai este asigurată de atractivitatea dividendelor doar dintr-un singur an, ci de capacitatea companiei de a da dividende mari mai mulţi ani la rând, potrivit brokerilor şi investitorilor profesionişti consultaţi de ECONOMICA.NET.