Coradia Polyvalent, trenul hibrid al Alstom care poate merge atât pe linii electrificate cât şi neelectrificate, a ajuns în România. Deşi îl aduc pentru testarea unui tronson de mare viteză la care lucrează, reprezentanţii companiei speră să atragă cu această ocazie şi atenţia potenţialilor clienţi, în special CFR Călători. Şeful companiei de stat spune însă că nu are bani pentru o asemenea investiţie.