turcia

Inflația din Turcia, la cel mai ridicat nivel din noiembrie 2022. Banca Centrală se aşteaptă să crească la 70-75%

Rata inflaţiei în Turcia a accelerat luna trecută, ajungând la cel mai ridicat nivel din noiembrie 2022, pe fondul costurilor mai ridicate cu transportul şi alimentele, arată datele publicate de Institutul de Statistică, transmit DPA şi Bloomberg.

Inflația din Turcia, la cel mai ridicat nivel din noiembrie 2022. Banca Centrală se aşteaptă să crească la 70-75%
Turcia nu va autoriza intrarea în Marea Neagră a dragoarelor de mine oferite Ucrainei de armata britanică

Turcia creşte salariul minim cu 49% pe fondul unei inflaţii accelerate

Erdogan: UE va

Erdogan: UE va „bloca” aderarea pentru Ucraina şi Republica Moldova. Turcia şi-a câştigat locul în Uniunea Europeană, dar este „amânată pe motive politice”

Erdogan îi cere lui Putin să relanseze iniţiativa privind cerealele din Marea Neagră - presă

Erdogan îi cere lui Putin să relanseze iniţiativa privind cerealele din Marea Neagră – presă

Turcia face economii de două miliarde de dolari cumpărând petrol rusesc, în pofida sancţiunilor occidentale

Turcia, România şi Bulgaria vor colabora pentru înlăturarea minelor din Marea Neagră

Renault ar putea asambla în Turcia patru vehicule derivate din modele Dacia

Turcia - Rezervele valutare au atins un nivel record de 140 de miliarde de dolari

Turcia – Rezervele valutare au atins un nivel record de 140 de miliarde de dolari

Turcia informează NATO că Suedia nu va putea adera cu ocazia reuniunii ministeriale de săptămâna viitoare - surse Reuters

Turcia informează NATO că Suedia nu va putea adera cu ocazia reuniunii ministeriale de săptămâna viitoare – surse Reuters

Scandalul Turcia-Suedia. Parlamentul turc anunţă că nu va accelera ratificarea aderării nordicilor la NATO

Israelul îşi retrage diplomaţii din Turcia, după discursul preşedintelui Erdogan

Comisia Europeană investighează un acord de tranzit de gaze între Bulgaria şi Turcia

Israel le cere cetăţenilor săi să părăsească Turcia cât mai repede posibil

Turcia propune

Turcia propune „un model de garanţii” pentru stingerea conflictului Israel-Palestina

România, Bulgaria şi Turcia vor acţiona împreună pentru eliminarea minelor plutitoare din Marea Neagră

Turcia preia pentru prima dată comanda KFOR, forţa NATO de menţinere a păcii în Kosovo

Statele Unite anunţă că au doborât o dronă a Turciei în Siria

Proiect-gigant. Emiratele Arabe Unite şi Turcia discută construirea unei căi ferate peste Strâmtoarea Bosfor

Criză Turcia: Rata inflaţiei, la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni

Turcia a lovit ţinte PKK în nordul Irakului

Franţa face presiuni asupra Turciei şi Ungariei pentru ratificarea aderării Suediei la NATO

Turcia: Numărul vizitatorilor străini a crescut cu aproape 14%, în primele opt luni din 2023

Macron îngrijorat pentru ''integritatea teritorială'' a Armeniei, Baku ''ameninţă'' această ţară

Macron îngrijorat pentru ”integritatea teritorială” a Armeniei, Baku ”ameninţă” această ţară

Alibaba intenţionează să investească două miliarde de dolari în Turcia

Dezacordurile întârzie hub-ul de gaze rusesc din Turcia

Banca Mondială discută dublarea expunerii pe Turcia, până la 35 de miliarde de dolari

Criză Turcia: Banca centrală a majorat dobânda-cheie, după ce rata inflaţiei a ajuns aproape de 60%

Putin şi Erdogan se întâlnesc luni la Soci

Criză Turcia: Inflaţia va ajunge aproape de 62% la finalul acestui an

Marea Britanie anunţă un acord cu Turcia pentru combaterea fluxului de imigranţi ilegali