Pentru al şaselea an consecutiv, românii au fost cel mai numeros grup de turişti străini în Bulgaria în anul 2012, arată datele Ministerului Economiei, Energiei şi Turismului de la Sofia. Bronislav Denev, ataşat bulgar la Bucureşti pentru comerţ şi economie, a declarat pentru agenţia de ştiri Focus că, în anul 2012, numărul turiştilor români în Bulgaria s-a diminuat, dar nesemnificativ.