Potrivit datelor emise de platforma hotelieră online Travelminit.ro, trendul rezervărilor early booking s-a menținut și de Paște. Cele mai multe rezervări de Paște au fost efectuate cu 38 de zile înainte de data sosirii, o dovadă în plus a faptului că, în turism, nu mai există incertitudinea din vremea pandemiei și a războiului și că românii au acum încredere să-și planifice vacanțele din timp, pentru a beneficia de prețuri mai mici și de varietatea disponibilităților la cazare.