turisti straini romania

Turiştii din Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria deţin cea mai mare pondere a sosirilor în România în T1

Turiştii din Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria deţin cea mai mare pondere a sosirilor în România în primul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce, la polul opus, se află vizitatorii din Arabia Saudită, Kuweit şi Palestina, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Turiştii din Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria deţin cea mai mare pondere a sosirilor în România în T1
Creştere spectaculoasă a numărului de turişti din cea mai îndepărtată ţară faţă de România

Turiştii străini au cheltuit peste 1 miliard de euro în România, în primele nouă luni. Creştere de 12%

Peste 10 milioane de sosiri ale vizitatorilor străini, în primele 10 luni. Creştere de 7,4% faţă de 2017

INS: Creştere cu 5% a înnoptărilor în unităţile de cazare turistică din România, în primele 9 luni. Sosirile s-au majorat cu 5,5%

Fodoreanu: Potenţialul turistic al României ne permite să primim 20 mil. turişti străini pe an şi să avem încasări de 10-12 miliarde de euro

Peste 5,2 milioane de sosiri în structurile de primire turistică din România în primele 6 luni

Paradis - Vacanţe de Vis estimează o creştere de 28% pentru sezonul estival. Creşte şi numărul turiştilor străini din Israel, Estonia, Polonia

Paradis – Vacanţe de Vis estimează o creştere de 28% pentru sezonul estival. Creşte şi numărul turiştilor străini din Israel, Estonia, Polonia

Capitala şi judeţele Braşov, Cluj şi Prahova au atras cei mai mulţi turişti în primele 4 luni - INS

Capitala şi judeţele Braşov, Cluj şi Prahova au atras cei mai mulţi turişti în primele 4 luni – INS

România, 'cea mai puţin remarcată destinaţie de vacanţă a Europei', potrivit unei prestigioase reviste britanice

România, ‘cea mai puţin remarcată destinaţie de vacanţă a Europei’, potrivit unei prestigioase reviste britanice

Bucureștiul, cea mai mare creștere a popularității în rândul turiștilor britanici

R. Moldova intră în top 10 al ţărilor de unde ne vin cei mai mulţi turişti

Numărul de turişti străini în România a crescut anul trecut cu 11,3%, la 2,75 milioane

INS: Creşteri cu 9,6% ale numărului de înnoptări şi sosiri în unităţile de cazare din România, în ianuarie

Surpriză în topul turiştilor străini care vin în România: moldovenii întră în top 10

Turiştii nerezidenţi sosiţi în România în primul semestru au cheltuit, în medie, circa 2.200 lei/persoană

Sectorul turistic românesc a crescut în aprilie: numărul de turişti a urcat cu 11,5%

Preşedintele ANAT: Litoralul românesc este văduvit de turiştii străini; produsul este foarte bun, dar nu este promovat

Numărul de sosiri în România ale turiştilor din Australia, Oceania şi alte teritorii s-au dublat, în trimestrul I

Preşedintele ANAT cere stimularea agenţiilor care aduc turişti străini în România

Surpriză în 2016: Bulgarii intră în top 10 turişti străini care au vizitat România

România a atras anul trecut 2,47 milioane de turişti străini, care au cheltuit 1,32 miliarde de euro

Numărul de turişti în România a crescut în noiembrie cu 6,3%

Dragoş Anastasiu vrea să reintroducă România în cataloagele TUI din 2018

Peste 200.000 de turişti austrieci au vizitat în 2016 România

Peste 1.000 de austrieci îşi vor petrece sărbătorile de iarnă în România, mai ales în Transilvania şi Bucureşti

Turiştii din Israel sunt pe primul loc la cheltuieli în România. Topul pe ţări

Numărul de turişti în România a crescut în august cu 10,6%, dar sosirile de turişti străini au încetinit

Cât au cheltuit străinii care au venit în România în prima parte a anului

Turiştii din Israel i-au depăşit pe nemţi la cheltuielile pe vacanţe în România

Numărul de turişti în România a crescut cu 19,2% în februarie