ue

Tratamentul şoc de la BCE pentru Europa: 1.100 de miliarde de euro în următorii doi ani

Banca Centrală Europeană (BCE) va anunţa, joi, un prim program de relaxare cantitativă prin care va injecta în pieţe până la 50 de miliarde de euro pe lună, până la sfârşitul anului viitor, au declarat surse oficiale pentru Bloomberg.

Tratamentul şoc de la BCE pentru Europa: 1.100 de miliarde de euro în următorii doi ani
Vice-cancelarul german Sigmar Gabriel cere mai multă răbdare faţă de ţările europene aflate în criză

Iohannis: Am solicitat sprijinul preşedintelui CE privind absorbţia fondurilor europene

UE va da dovadă de flexibilitate cu privire la bugetele statelor membre

Noi norme UE: O hotarare judecatoreasca civila sau comerciala executorie in Romania se va putea aplica şi în restul Uniunii

UE vrea ca Rusia să-şi clarifice poziţia cu privire la proiectul South Stream

Guvernul din Cipru a suspendat operaţiunile Cyprus Airways după ce UE a stabilit că operatorul a primit ilegal ajutor de stat

Românii au o imagine pozitivă despre UE şi privesc cu optimism viitorul - Eurobarometru

Românii au o imagine pozitivă despre UE şi privesc cu optimism viitorul – Eurobarometru

Acord european privind transparenţa în lupta împotriva spălării banilor

UE va interzice investiţiile şi croazierele în Crimeea

Bulgaria vrea să devină hub regional de gaze

Comisia Juncker a depus jurământul de independenţă în faţa Curţii Europene de Justiţie

Coridorul de gaze dintre România, Bulgaria şi Grecia va avea o capacitate între 3 şi 5 miliarde metri cubi pe an

UE adoptă noi măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale

Viktor Orban: Lipsa unei conducte de gaz europene nord-sud este o greşeală strategică

România, Bulgaria şi Grecia au cerut sprijinul UE pentru crearea unui nou coridor pentru gaze

Companiile din România, pe ultimul loc în UE la utilizarea serviciilor de cloud computing

UE are 2.000 de proiecte cu care vrea să relanseze economia

Departamentul pentru IMM-uri: Propunerea României pentru planul de investiţii Juncker se ridică la 250 de milioane de euro

UE: Ashton va continua să conducă negocierile cu Iranul asupra programului nuclear

Uniunea Europeană se confruntă cu un risc real de atentate teroriste - oficial

Uniunea Europeană se confruntă cu un risc real de atentate teroriste – oficial

Parlamentul European va investiga evaziunea fiscală în UE şi va propune măsuri de combatere a acesteia

Premierul bulgar se plânge că ţara sa suferă de pe urma sancţiunilor impuse Rusiei şi cere ajutorul UE

UE anunţă că aşteaptă cu nerăbdare formarea rapidă a unui guvern în Republica Moldova

Directorul Gazprom: Proiectul gazoductului South Stream

Directorul Gazprom: Proiectul gazoductului South Stream „s-a încheiat”

Donald Tusk şi Barack Obama cer Rusiei să-şi retragă trupele din Ucraina

Putin spune că Rusia va renunţa la South Stream dacă UE nu este de acord cu acest proiect

Tusk, preşedintele Consiliului European: Este nevoie de o 'hotărâre neînduplecată' pentru a pune capăt crizei economice

Tusk, preşedintele Consiliului European: Este nevoie de o ‘hotărâre neînduplecată’ pentru a pune capăt crizei economice

Herman Van Rompuy: UE va supravieţui fără Marea Britanie, însă nu fără Franţa

Moscovici: Uniunea Europeană trebuie să conducă lupta împotriva evaziunii fiscale

Miniştrii de externe din UE nu vor înăspri sancţiunile împotriva Rusiei la reuniunea de luni - surse diplomatice

Miniştrii de externe din UE nu vor înăspri sancţiunile împotriva Rusiei la reuniunea de luni – surse diplomatice