ue

Şomajul în rândul tinerilor a crescut cu 50% în UE de la începutul crizei

Şomajul în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a crescut cu 50% pe ansamblul Uniunii Europene, a anunţat luni Comisia Europeană, cu ocazia publicării raportului asupra situaţiei tinerilor, în care se insistă asupra eforturilor necesare pentru integrarea acestora, relatează AFP.

Şomajul în rândul tinerilor a crescut cu 50% în UE de la începutul crizei
UE doreşte să înăsprească sancţiunile împotriva Damascului şi să sprijine mai mult opoziţia siriană

Opinia publică despre UE se îmbunătăţeşte în pofida crizei

MDRT atenţionează beneficiarii de fonduri UE: Contractele cu întârzieri

MDRT atenţionează beneficiarii de fonduri UE: Contractele cu întârzieri „excesive” pot fi reziliate

România a înregistrat în luna iulie o creştere a comerţului cu amănuntul mai mare decât media din UE

Rovana Plumb propune ajutoare de la UE pentru regiunile şi activităţile afectate de secetă

Finlanda doreşte mai multă transparenţă în UE pentru a salva euro

Guvern: Problema fondurilor UE e vina PDL, premierul a cerut măsuri pentru reluarea rambursărilor

Orban: Negocierile pentru bugetul UE 2014-2020 sunt în desfăşurare. E inoportun să se avanseze cifre

Un summit extraordinar pe tema bugetului UE, programat în noiembrie

Orban: România urmăreşte să obţină alocări de fonduri UE de minimum 35 mld. euro în 2014-2020

Bulgaria vrea ca accizele la carburanţi din UE să depindă de puterea de cumpărare din ţările membre

UE analizează mai multe

UE analizează mai multe „piste” pentru un nou program de ajutor destinat Spaniei

Merkel lasă deschisă perspectiva unei aderări a Republicii Moldova la UE

Ponta: Relaţiile cu UE şi SUA, marcate de dezinformare prin propaganda

Ponta: Relaţiile cu UE şi SUA, marcate de dezinformare prin propaganda „bine plătită” a lui Băsescu

România, cea mai mare scădere a lucrărilor de construcţii din UE în luna iunie

UE vrea să prevină dominaţia BCE asupra Autorităţii Bancare Europene

Românii lucrează cel mai mult pe săptămână în UE şi sunt printre ultimii la zile libere şi concediu

Commerzbank: România ar putea trage bani de la FMI şi UE, dacă investitorii cer dobânzi prea mari

Comisia Europeană recomandă inspecţii la nouă reactoare din UE

Banca japoneză Nomura prevede că Marea Britanie ar putea ieși din UE

Isărescu: S-a instalat un fel de defetism extrem de periculos că România nu poate absorbi fonduri UE

UE solicită nominalizarea unui nou mediator pentru Siria după demisia lui Kofi Annan

MAE, îngrijorat de declaraţiile ministrului suedez pentru Afaceri Europene

Ministrul suedez pentru Afaceri Europene îndeamnă UE să fie mai dură cu România

Marga reiterează sprijinul României pentru statele din est în aprofundarea relaţiei cu UE

Ponta: Nu cred că merită ca ţări ca România şi Ungaria să fie tratate ca state de nivelul doi

Ponta propune FMI deblocarea posturilor în sistemul bugetar

UE nu mai reprezintă principala piaţă de export a Marii Britanii. Vezi cine i-a luat locul

Raportul MCV este negativ. Băsescu: Vorbisem cu liderii UE să amânăm orice decizie neplăcută!

UE ameninţă România cu o măsură extremă, la care nu a mai recurs niciodată