Destinaţiile externe preferate de românii care călătoresc în perioada sărbătorilor de iarnă sunt în principal Praga, Viena sau Budapesta, afirmă operatorii din turism consultaţi de News.ro. Numărul vacanţelor vândute în perioada Crăciunului a crescut cu 25% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveşte Revelionul, în ultimul an s-a remarcat o majorare semnificativă a numărului de turişti români care doresc să-şi petreacă Anul Nou pe o plajă dintr-o destinaţie exotică precum Maldive, Bali, Thailanda sau Dubai, vacanţe care costă şi câteva mii de euro de persoană.