Comitetul de siguranță al EMA (Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență – PRAC) investighează cazurile celor şase pacienţi din SUA, care au avut cheaguri de sânge cu caracteristici neobișnuite, în urma vaccinării cu vaccinul Covid-19 Janssen. Tipul raportat de tromboză de sinus venos cerebral (CVST) a apărut în majoritatea cazurilor în asociere cu niveluri scăzute de trombocite din sânge. EMA estimează că va emite o recomandare despre siguranţa acestui ser săptămâna viitoare.