venituri pensie

Pensia de urmaş ar putea fi primită şi dacă durata casătoriei e sub 10 ani; perioadele fracţionate, lucrate în condiţii deosebite sau speciale de muncă, ar putea fi valorificate – propunere legislativă

O propunere legislativă, iniţiată de Violeta Alexandru, fostul ministru al Muncii, aduce trei schimbări avantajoase pentru pensionarii din sistemul public, care îndreaptă trei situaţii injuste generate de legislaţia pensiilor. Concret, soţul supravieţuitor va primi pensie de urmaş şi dacă durata căsătoriei e sub 10 ani, dar va fi penalizat pentru fiecare an în minus faţă de pragul de 10 ani de căsătorie, reglementat din lege, reiese din propunerea legislativă aflată la Consiliul Economic şi Social (CES), spre avizare. Vor fi luate în considerare la calculul stagiului de cotizare realizat în condiţii deosebite sau speciale de muncă şi perioadele de timp fracţionate (luni, zile), nu doar anii împliniţi. A treia schimbare propusă de parlamentari prevede ca orice venituri pentru care s-a plătit contribuţie de asigurări socială trebuie să fie luate în calcul la stabilirea dreptului la pensie, indiferent că veniturile obţinute au avut sau nu caracter permanent.

Pensia de urmaş ar putea fi primită şi dacă durata casătoriei e sub 10 ani; perioadele fracţionate, lucrate în condiţii deosebite sau speciale de muncă, ar putea fi valorificate – propunere legislativă