Huawei Consumer Business Group România anunță o nouă etapă importantă a parteneriatului cu VirtualCards și anume integrarea aplicației VirtualCards cu Huawei Wallet, funcționalitate disponibilă atât la nivel local, cât și la nivel internațional. Aceasta este prima integrare a unei aplicații locale în cadrul Huawei Wallet, disponibilă la nivel internațional, ce vine în sprijinul utilizatorilor care își doresc să se bucure de beneficiile unui portofel digital, printre care se numără centralizarea cardurilor importante și reducerile exclusive la produsele și serviciile lor preferate.