vizita director sri sua

Directorul SRI efectuează o vizită în SUA şi are întâlniri cu directorul CIA şi conducerea FBI

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, care se află într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, s-a întâlnit cu directorul CIA, John O. Brennan, printre subiectele abordate în cadrul întrevederii regăsindu-se teme de interes comun cuprinse în Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, transmite Agerpres.

Directorul SRI efectuează o vizită în SUA şi are întâlniri cu directorul CIA şi conducerea FBI