Ministrul de Externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, a declarat luni că autorităţile maghiare discută în mod regulat cu cele române despre o suplimentare a măsurilor de protecţie de la graniţa comună, în special dacă ruta migratorie din vestul Balcanilor se va schimba în direcţia României, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Guvernului Ungariei, citat de News.ro.