zona euro

BCE: Creditarea gospodăriilor din zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Creditarea gospodăriilor din zona euro a înregistrat în aprilie cel mai semnificativ avans post-criză, în timp ce împrumuturile acordate companiilor au avut cel mai bun ritm de creştere din acest an, arată un studiu publicat luni de Banca Centrală Europeană (BCE), datele atenuând temerile că băncile nu mai dau credite din cauza încetinirii economiei, transmite Reuters.

BCE: Creditarea gospodăriilor din zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani
Industria zonei euro s-a contractat pentru a cincea lună consecutiv (Markit)

Eurostat: Inflaţia în zona euro a rămas stabilă la 1,2%, în luna iunie

Bulgaria accelerează pregătirile pentru aderarea la euro

Miniştrii de Finanţe din UE nu au ajuns la un acord cu privire la principalele linii ale unui buget al zonei euro

FMI: Zona euro ar trebui să aibă un buget cu rol de stabilizare şi să simplifice regulile fiscale

AFP: Reuniune tensionată a miniştrilor de Finanţe pe tema bugetului zonei euro

AFP: Reuniune tensionată a miniştrilor de Finanţe pe tema bugetului zonei euro

BCE: Creditarea gospodăriilor din zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

BCE: Creditarea gospodăriilor din zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Încrederea în economia zonei euro a crescut peste aşteptări în mai

Rezultatul alegerilor europarlamentare sugerează o integrare mai puţin ambiţioasă a zonei euro (Reuters)

Portugalia, prima ţară din zona euro care va emite

Portugalia, prima ţară din zona euro care va emite „obligaţiuni Panda”

Va trece România la euro în 2024? Suntem ca o echipă locală care vrea în grupele Ligii Campionilor

Miniştrii de Finanţe din zona euro, discuţii referitoare la finanţarea viitorului buget al zonei euro

Nowotny, BCE: Economia zonei euro se va redresa în semestrul doi din 2019

Guvernul va aproba Programul de convergenţă. Deficitul bugetar estimat la 2,78% din PIB, în 2019, angajamentul de aderare la zona euro - 2024

Guvernul va aproba Programul de convergenţă. Deficitul bugetar estimat la 2,78% din PIB, în 2019, angajamentul de aderare la zona euro – 2024

Economia zonei euro a încetinit semnificativ în aprilie

Inflaţia în zona euro a crescut până la 1,7%, în luna aprilie

Zona euro - Ritmul de creştere al economiei zonei euro s-a dublat în primul trimestru al acestui an

Zona euro – Ritmul de creştere al economiei zonei euro s-a dublat în primul trimestru al acestui an

Olanda este gata să iasă din bugetul zonei euro

Viitorul zonei euro este în pericol dacă nu vor fi adoptate rapid reforme - ministrul francez de Finanţe

Viitorul zonei euro este în pericol dacă nu vor fi adoptate rapid reforme – ministrul francez de Finanţe

Teodorovici: România trece la euro în 2024. Avem un plan foarte bine stabilit

Economia zonei euro a încetinit semnificativ în martie

Eurostat: Inflaţia în zona euro a scăzut la 1,4% în martie

FMI: Zona euro

FMI: Zona euro „nu este suficient de rezilientă” pentru a face faţă unei alte crize economice

S&P a revizuit în scădere la 1,1% prognoza de creştere pentru zona euro în 2019

Mario Draghi nu exclude posibilitatea ca BCE să amâne majorarea dobânzilor

Isărescu: Intrarea în zona euro nu mai este un panaceu. Dacă intrăm nepregătiţi, problemele se agravează

BCE şi-a revizuit estimările privind creşterea economică şi inflaţia în zona euro

Inflaţia în zona euro a crescut, iar şomajul a scăzut

BCE: Creditarea în zona euro a încetinit semnificativ

Creştere de peste 20% a profitului BCE în 2018, graţie dobânzilor