Tagor construieşte alte 200 de apartamente, deşi a vândut doar 12 apartamente din primul proiect
Tagor a început construcţia primelor locuinţe din primul ansamblu rezidenţial de pe piaţa românească, la Bragadiru, în apropiere de Bucureşti, în primăvara anului trecut. În luna mai a acestui an, a început construcţia proiectului de la Arad şi are în plan ca luna viioare să sape fundaţia a două noi proiecte: unul la Timişoara, iar celălalt în Pipera.
Proiectul de la Timişoara va avea în total 1.200 apartamente, dar în primă fază vor fi construite 100 de locuinţe. Tot cu 100 de locuinţe va începe şi construcţia proiectului din Pipera, care va avea în total, la finalizare, 600 de apartamente. Preţurile pentru proiectul din Pipera se vor încadra între 40.000 şi 85.000 de euro.
Lucrările la proiectul de la Arad sunt în grafic şi s-a ajuns cu structura la etalul al patrulea. În curând, vor fi demarete şi lucrările la componenta comercială.
„Nu am demarat procesul de vânzare, deoarece oamenii nu mai cumpără apartamente când nu sunt construite. Săptămâna viitoare vom alege consultantul imobiliar care se va ocupa de închirierea a jumătate din componenta comercială”, a mai declarat Lieberson.
Despre schimbarea programului Prima Casă în lei, Lieberson spune că oamenii sunt confuzi şi că mulţi dintre potenţialii cumpărători nu se mai încadrează pentru un credit garantat de stat.
Din prima fază a proiectului Adora Urban Village de lângă Bucureşti au fost vândute 12 apartamente din totalul de 75 construite, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Ofer Lieberson, proprietarul Tagor. Dintre acestea, doar un singur apartament a fost achiziţionat prin intermediul programului Prima Casă. Lieberson mai spune că cea de-a doua fază a proiectului va fi demarată anul viitor.
La finalizare, proiectul va cuprinde 12 blocuri cu 548 de locuinţe, iar investiţia totală se ridică la 34,4 milioane de euro.
CITEŞTE ŞI De ce au dat chix dezvoltatorii de locuinţe lacomi. Lecţia dată de un dezvoltator israelian