Taiwan trage încă un semnal de alarmă: „China instabilă” este „activă militar la scară largă” şi reprezintă o mare ameninţare pentru vecinii săi
Taiwanul guvernat democratic, pe care Beijingul îl consideră teritoriul său, a atras atenţia asupra intensificării activităţii militare chineze în ultimii cinci ani. Guvernul Taiwanului respinge pretenţiile de suveranitate ale Chinei.
Ministerul taiwanez al Apărării a declarat joi că a observat o a doua zi de activităţi militare chineze la scară largă în apropierea insulei, cu 29 de avioane angajate într-o „patrulare comună de pregătire pentru luptă” alături de nave de război chineze.
Cu o zi înainte, Taiwanul a semnalat prezenţa a 43 de avioane militare chineze în jurul insulei.
China face tot posibilul pentru a-şi întări forţele armate, creând în acelaşi timp iluzia dialogului, a adăugat ministerul.
Efortul „arată natura hegemonică a unui regim autoritar care nu are stabilitate politică, reprezentând o provocare serioasă pentru ţările vecine”, a adăugat acesta.
O sursă de securitate a declarat sub rezerva anonimatului pentru Reuters că zborurile de miercuri fac parte din exerciţiile anuale ale Chinei.
Armata Populară de Eliberare din China a organizat atacuri simulate în Strâmtoarea Taiwan şi în Marea Chinei de Sud, care reprezintă repetiţii pentru refuzarea accesului în scopul „opririi ajutorului străin” în cazul unui conflict în regiune, a adăugat sursa.