Taiwanezii de la Acer critică Microsoft pentru că produce propria tabletă
Al patrulea producător de computere din lume după vânzări, Acer îşi manifestă nemulţumirea faţă de iminenta lansare a tabletei Microsoft Surface, care va intra în concurenţă directă cu produse similare precum Acer Iconia sau HP TouchPad.
JT Wang, preşedinte şi director general al companiei taiwaneze, a declarat pentru Financial Times (FT) că lansarea Surface, programată pentru luna octombrie, va afecta negativ industria PC-urilor.
„Le-am spus celor de la Microsoft să se mai gândească. Gândiţi-vă de două ori. Lansarea tabletei va crea un impact negativ uriaş pentru industrie, iar celelalte companii ar putea avea o reacţie negativă. Nu sunteţi buni la asta, aşa că, vă rog, gândiţi-vă de două ori”, a afirmat Wang, citat de FT.
Comentariile dure ale şefului Acer sunt cu atât mai surprinzătoare ţinând cont de relaţia „de simbioză” dintre Microsoft, producătorii de PC-uri şi Intel, principalul producător de microprocesoare, notează FT.
Sistemul de operare Windows şi procesoarele Intel au format o platformă standardizată pentru producătorii de PC-uri, care s-au putut astfel dezvolta, iar concurenţa dintre companii precum Acer, Dell sau Lenovo a fost în beneficiul consumatorilor, împingând în jos preţurile şi, în consecinţă, crescând popularitatea software-ului Microsoft.
Modelul tradiţional de business din industrie este însă clătinat de explozia smartphone-urilor şi tabletelor, cu Apple şi Samsung în avangardă, care a determinat Microsoft să producă o tabletă proprie în încercarea de a prinde din urmă concurenţa.
Microsoft, care a anunţat în iulie prima pierdere trimestrială de când s-a listat la bursă, va lansa în octombrie, odată cu sistemul de operare Windows 8, tableta Surface, cel mai probabil în concurenţă directă cu iPad-ul produs de Apple.
Compania a recunoscut recent că intrarea în rivalitate cu producătorii de PC-uri ar putea eroda fidelitatea acestora faţă de Windows.
Preşedintele diviziei de PC-uri a Acer, Campbell Kan, a afirmat că în interiorul companiei au loc discuţii privind posibile strategii în caz că Microsoft ar decide să-şi extindă amprenta în zona producţiei de hardware, dincolo de tableta Surface.