Taiwanul susține că 21 de avioane de vânătoare chinezești au intrat în spațiul său aerian după ajungerea lui Pelosi pe teritoriul său
„21 de avioane ale armatei chineze au intrat în Zona de Identificare a Apărării Aeriene (ADIZ, mai largă decât spaţiul aerian teritorial) din sud-vestul Taiwanului la 2 august 2022”, a anunţat într-un comunicat pe Twitter Ministerul taiwanez al Apărării.
China încearcă să ameninţe porturi şi oraşe-cheie, anunţând exerciţii militare în jurul insulei în zilele următoare, comunică în acelaşi timp ministerul, citat de Reuters.
Ministerul Apărării afirmă în acelaşi comunicat că exerciţiile au scopul de a intimida psihologic cetăţenii taiwanezi, adăugând că forţele armate „şi-au întărit” nivelul de vigilenţă, iar populaţia nu trebuie să se neliniştească.
Nancy Pelosi a sosit marţi în Taiwan în pofida avertismentelor Beijingului, care consideră această vizită drept o provocare gravă ce riscă să inflameze şi mai mult relaţiile dintre China şi SUA deja tensionate.
Aflată într-un turneu în Asia, Nancy Pelosi (82 de ani) este cel mai înalt responsabil american ales care vizitează insula în ultimii 25 de ani.
Sursa foto: AFP