Takkar, Vodafone: Tot mai mulţi români vor renunţa la televiziunea prin cablu în favoarea serviciilor video online

Economica.net
30 09. 2016
ravinder_takkar_04_57431000

„Nu am cifre exacte, dar e o tendinţă semnificativă pe piaţa din SUA, mai ales în rândul tinerilor. Va veni şi aici (în România – n.r.), dacă ne uităm la comportamentul utilizatorilor sub 35 de ani”, a punctat Takkar într-o discuţie cu presa, după evenimentul de lansare a serviciului video la cerere 4GTV+ al Vodafone România. „Televizorul cu ecran mare nu dispare. Vorbim de cum va ajunge conţinutul acolo, de calitatea, diversitatea şi accesibilitatea serviciilor”.

„Ideea nu este să «omorâm» televizorul. Discuţia a început de la preferinţele utilizatorilor în ceea ce priveşte consumul de conţinut video, comportamentul online al utilizatorilor: am văzut că se consumă din ce în ce mai mult video online, pe dispozitivele mobile, în mişcare, nu doar acasă. Oamenii cer conţinut diversificat, o interfaţă bună, personalizată”, afirma Takkar în timpul evenimentului de lansare.

Serviciul de video on demand al Vodafone România va fi disponibil pe smartphone-uri şi tablete iOS şi Android începând din 3 octombrie, împreună cu abonamentele companiei de la RED 19 în sus. În baza unui parteneriat cu Netflix, utilizatorii Vodafone vor avea acces gratuit timp de trei luni la serviciul de filme şi seriale al companiei americane. Ulterior, vor putea plăti Netflix pe aceeaşi factură cu serviciile mobile.

Pe lângă parteneriatul cu Netflix, 4GTV+ oferă acces la aproximativ 20 de canale TV, muzică prin Zonga, producţii Disney, pe orice tip de dispozitiv.

Takkar a afirmat că Vodafone va continua să adauge conţinut în funcţie de cererea din partea clienţilor, nefiind exclusă adăugarea de noi canale TV româneşti sau chiar de conţinut din sfera blogging-ului video.