Talibanii au cucerit orașul Kandahar, al doilea ca mărime din Afganistan, și se pregătesc să atace Kabulul
Talibanii au cucerit al doilea şi al treilea mare oraş din Afganistan, au declarat vineri oficiali locali, în condiţiile în care rezistenţa forţelor guvernamentale cedează, existând temeri tot mai mari că atacul împotriva capitalei Kabul va avea loc în câteva zile, transmite Reuters, relatează News.ro.
Un oficial guvernamental a confirmat că oraşul Kandahar, centrul economic din sudul ţării, se află sub control taliban, după 20 de ani de război.
Oraşul Herat, din vestul ţării, a căzut la rândul său în faţa grupării islamiste dure.
„Oraşul arată ca o linie de front, un oraş fantomă”, a declarat telefonic un membru al consiliului provincial Ghulam Habib Hashimi din oraşul cu aproximativ 600.000 de oameni, situat lângă graniţa cu Iranul.
”Familiile au plecat ori se ascund în casele lor”, a mai spus acesta.
Un oficial al SUA din domeniul apărării a declarat că există îngrijorarea că talibanii – expulzaţi de la putere de către forţele conduse de SUA în 2001, după atacurile din 11 septembrie asupra Statelor Unite, s-ar putea îndrepta asupra capitalei Kabul în câteva zile.
Washingtonul a anunţat joi că intenţionează să trimită 3.000 de soldaţi suplimentari pentru a ajuta la evacuarea personalului ambasadei SUA, iar Pentagonul a declarat că majoritatea soldaţilor vor fi la Kabul până la sfârşitul weekendului.
Marea Britanie a confirmat şi începerea unei operaţiuni militare pentru a sprijini evacuarea cetăţenilor săi.
Citește mai departe pe News.ro.