Talibanii vor să îl ucidă pe prinţul Harry, aflat în misiune în Afganistan

Talibanii afgani au afirmat luni că sunt hotărâţi să îl ucidă pe prinţul Harry, pilot de elicopter în armata britanică, revenit în Afgansitan pentru o a doua misiune militară, relatează AFP.
Economica.net - lun, 10 sept. 2012, 07:11
Talibanii vor să îl ucidă pe prinţul Harry, aflat în misiune în Afganistan

„Vom face tot posibilul pentru a-l ucide pe prinţul Harry şi pe alţi membri ai forţelor britanice staţionaţi la Helmand”, provincie din sudul Afganistanului, considerată un fief al insurecţiei talibane, a declarat pentru AFP Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al insurgenţilor.

„Nu încercăm să îl răpim, ci să îl ucidem”, a adăugat el, în cadrul unei convorbiri telefonice, precizând că talibanii au pus la punct „un plan foarte important” pentru a-l ataca pe prinţ, al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic.

Prinţul Harry, în vârstă de 27 de ani, cunoscut sub numele de „căpitanul Wales”, a ajuns săptămâna trecută la Camp Bastion, în provincia Helmand, pentru o misiune temporară de patru luni ca pilot de elicopter Apache, potrivit armatei britanice.

Această misiune este a doua în Afganistan pentru prinţul Harry, dar prima dată publicităţii de autorităţile britanice.

Precedenta sa misiune în Afganistan, începută în decembrie 2007, a fost ţinută secretă şi scurtată la zece săptămâni din motive de securitate, în martie 2008, după ce prezenţa sa a fost dezvăluită de presă.

Marea Britanie are 9.500 de militari în Afganistan, deţinând al doilea contingent ca mărime din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) din această ţară, după Statele Unite. Londra, care a pierdut 425 de militari de la începutul conflictului, în 2001, intenţionează să îşi retragă trupele până la sfârşitul lui 2014.

Te-ar mai putea interesa și
RetuRo, administratorul SGR, va investi 350 de milioane de euro în următorii cinci ani. Cât de mult contează garanțiile nerevendicate de oameni în toată această schemă
RetuRo, administratorul SGR, va investi 350 de milioane de euro în următorii cinci ani. Cât de mult contează garanțiile ...
Cu aproximativ 5.200 de RVM-uri care colectează ambalaje cu garanția de 50 de bani și aproximativ 40.000 de comercianți care au încheiat contracte cu RetuRo, din 67.000 înregistrați, Sistemul......
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania, una dintre firmele prin care compania americană Oracle e prezentă în ţara noastră, a închis un punct ...
Un nou parc fotovoltaic al Simtel, în avizare finală la ANRE
Un nou parc fotovoltaic al Simtel, în avizare finală la ANRE
Compania românească Simtel Team urmează să primească autorizația de înființare de la ANRE pentru un parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact, deținut de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a încheiat anul 2024 cu mai multe apartamente vândute ...