Tănase, RMGC: România ar extrage la Roşia Montană mai mult aur decât toate ţările europene împreună

 România va extrage mai mult aur decât toate ţările europene împreună, dacă proiectul Roşia Montană va fi pus în aplicare, a declarat, joi, la Comisia specială Roşia Montană, directorul general al RMGC, Dragoş Tănase.
Economica.net - J, 03 oct. 2013, 11:23
Tănase, RMGC: România ar extrage la Roşia Montană mai mult aur decât toate ţările europene împreună

„Proiectul minier de la Roşia Montană înseamnă 5,2 miliarde de dolari pentru România, bani care intră în economia României, la bugetele de stat. Prin proiectul de la Roşia Montană, România devine principalul producător de aur, producând mai mult decât toată Europa la un loc în momentul în care vom începe acest proiect”, a afirmat Tănase.

El le-a spus membrilor comisiei că proiectul va duce la înfiinţarea a mii locuri de muncă, directe şi indirecte, în medie pe o perioadă de operare de 3.600, şi va acea beneficii importante pentru stat.

„Dacă raportăm cele 2,3 miliarde încasări ale statului român versus profitul investitorului, de 1,5 miliarde, doar dacă facem acest raport, constatăm o distribuţie de aproximativ 60-40 statul român investitor, în condiţiile în care investitorul finanţează sută la sută acest proiect”, a arătat el.

Potrivit directorului RMGC, aurul extras de la Roşia Montană ar valora circa 10 miliarde de dolari.

„Pentru a exploata acest zăcământ cheltuielile totale sunt undeva la şapte miliarde. Câţi bani merg la bugetul de stat: profitul brut ajunge undeva la 2,7 miliarde de dolari. Profitul estimat Gabriel Resources este de 1,5 miliarde, în timp ce bugetele de stat încasează suma de 2,3 miliarde, din redevenţa de 6%, din impozitul pe profit, impozitul de dividente, alte taxe şi impozite incluse în costuri”, a arătat Tănase.

El a susţinut că dacă proiectul nu se va face în cele din urmă statul român va trebui să cheltuiască 430 de milioane de dolari în următorii ani pentru a-şi respecta obligaţiile de mediu.

„Dacă proiectul nu se face, statul român are nişte obligaţii de mediu, să reabiliteze mediul, trebuie investit în patrimoniul din zona respectivă pentru că altfel el se degadrează, galeriile din zona respectivă trebuie consolidate, deci costurile estimate de către experţii noştri ajung undeva la 430 de milioane de dolari în următorii câţiva ani. Deci, practic statul trebuie să vină acolo, să investească aceşti bani pentru a face lucrurile pe care noi ni le asumăm prin proiectul nostru”, a menţionat directorul general al RMGC.

El susţine că resursa totală de aur la Roşia Montană este de aproximativ 400 de tone de aur, din care pot fi accesate spre a fi procesate în uzină doar 314 tone. „Din cele 314 tone putem recupera în uzină prin procesul tehnologic 80% din această cantitate, undeva la 246 de tone produs care iese pe poarta fabricii”, a precizat Tănase.

El a adăugat că la Roşia Montană s-a făcut cel mai complex studiu geologic din istoria României, fiind executate 1.200 de furaje. Au fost analizate 47 de elemente chimice, nu doar aurul şi argintul, astfel încât se cunoaşte compoziţia pe fiecare bloc din subteran. Tănase a adăugat că rezultatele acestui program geologic au fost depuse la ANRM, iar acestea indică faptul că „doar aurul şi argintul sunt exploatabile comercial la Roşia Montană”.

„Sunt foarte multe firme interesate să vină în România să investească atunci când noi vom porni proiectul minier, tocmai ca să devină furnizori şi să dezvolte economia în România pe lângă proiectul minier”, a menţionat directorul general al RMGC.

El a mai spus să RMGC va remedia problemele de poluare istorică şi va aduce „cea mai sigură tehnologie din lume”.

Compania Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,69% din acţiuni. În spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

La Roşia Montană (judeţul Alba) se află cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la peste 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană este blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului.

Te-ar mai putea interesa și
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,2% în primul trimestru din 2025, în scădere de la 2,3% în precedentele trei luni și de la 2,6% în perioada similară din......
Spitalul de Urgență Dr. Agripa Ionescu a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară a lui Ion Iliescu e de natură oncologică
Spitalul de Urgență Dr. Agripa Ionescu a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară a lui Ion Iliescu e de natură ...
Comisia medicală multidisciplinară de la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu a stabilit că afecțiunea ...
Record: România a bifat azi cea mai mare producție de energie solară din istorie
Record: România a bifat azi cea mai mare producție de energie solară din istorie
România a înregistrat la miezul zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice ...
Costul orar cu forța de muncă a crescut cu 3,4% în UE în primul trimestru
Costul orar cu forța de muncă a crescut cu 3,4% în UE în primul trimestru
Costul orar al forței de muncă a crescut cu 3,4% în UE și cu 4,1% în zona euro, în primul trimestru din 2025, comparativ ...