Tănase: TVR este într-o situaţie financiară critică. Am transmis către ANAF propuneri de soluţii
Stelian Tănase a reacţionat după ce Adrian Bucur, membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că a decis să facă un apel public, întrucât situaţia TVR este disperată, televiziunea publică având penalităţi la fisc de aproximativ 9 milioane de euro pe an.
„TVR se află, într-adevăr, într-o situaţie financiară extrem de critică. În această perioadă foarte dificilă, conducerea TVR a fost nevoită să prioritizeze cheltuielile în funcţie de interesul telespectatorilor, conform misiunii publice a Televiziunii Române. În contextul datoriilor imense pe care le are TVR, soluţia actualei conduceri a fost să rezilieze contractele emisiunilor scumpe şi să încerce să reducă cheltuielile de producţie. În acest sezon, Televiziunea Română funcţionează cu grile de programe mult mai ieftine faţă de anii trecuţi”, spune Stelian Tănase.
Potrivit lui Stelian Tănase, conducerea TVR încearcă să redeschidă dialogul cu autorităţile statului pentru redresarea Televiziunii Române.
„Mai mult, conducerea TVR a transmis către autorităţile statului, inclusiv ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, n.r.), propuneri de soluţii la problemele grave ale Televiziunii. Facem eforturi uriaşe pentru a redeschide dialogul cu aceste autorităţi, fără sprijinul cărora redresarea instituţiei nu este posibilă. TVR îşi asumă toate obligaţiile de plată şi aşteaptă răspunsuri pentru a identifica pârghii de implementare a soluţiilor propuse”, mai spune Stelian Tănase.
Pe de altă parte, Adrian Bucur, membru în CA al TVR, a spus, într-un punct de vedere transmis luni agenţiei MEDIAFAX, că a decis să facă un apel public referitor la situaţia „din ce în ce mai gravă” a televiziunii publice.
El a precizat că a intrat în posesia unor documente, potrivit cărora Televiziunea Română are penalităţi către bugetul de stat de 23.000 – 24.000 de euro pe zi.
TVR avea la sfârşitul lui 2013 datorii fiscale de 510,8 milioane de lei, în timp ce datoriile comerciale erau de 161,3 milioane de lei, televiziunea datorând cei mai mulţi bani la European Broadcasting Union, la Centrul Naţional al Cinematografiei şi la organisme de colectare a drepturilor de autor, potrivit raportului de activitate al televiziunii publice pe anul trecut.
Potrivit raportului de activitate al TVR pe anul trecut, TVR are cele mai multe datorii la stat. Astfel, datoria fiscală înregistrată pe 31 decembrie 2013, în sumă totală de 510.895.269 de lei, a fost eşalonată la plată pe şapte ani de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Mai multe, pe Mediafax.ro.