Tănăsescu: Este posibil ca băncile străine să scoată bani din ţară
Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, spune că există posibilitatea ca subsidiarele instituţiilor de credit să transfere bani în afara României dacă băncile mamă o vor cere.
„Menţinerea expunerii subsidiarelor băncilor din România este crucială. Şi cred că mesajul preşedintelui României la această reuniune (de miercuri a Consiliului European, la Bruxelles – n.r.), care a fost îmbrăţişat de toate statele, a făcut ca în comunicatul final să apară acea frază la menţinerea expunerii subsidiarelor în toate ţările din Europa”, a afirmat Tănăsescu la emisiunea „După 20 de ani, difuzată duminică la Pro TV.
Cu toatea acestea, el a admis că există şi posibilitatea ca banii să iasă din ţară.
„Există această posibilitate ca «părinţii» acestor subsidiare să ceară o plecare a banilor”, a afirmat Tănăsescu, întrebat dacă retragerea banilor din subsidiarele băncilor străine reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa României.
Tănăsescu a menţionat că se discută şi posibilitatea de a relua un nou acord de tipul înţelegerii de la Viena, prin care băncile mamă s-au angajat în 2009 să menţină expunerile pe România.
Şefii de stat şi de guvern din zona euro au prezentat joi dimineaţa principalele componente ale unui plan pentru a scoate Europa din criza datoriilor de stat. Despre acesta, Mihai Tănăsescu a spus: „Este un pachet care vine într-un moment foarte important. Şi cred că semnificaţia lui este dublă. Unu, oamenii politici europeni au ajuns la un consens. Şi doi, pachetul propus a creat expectaţii foarte mari, deci modul de credibilitate a acestui pachet a dus la creşteri enorme, pe burse asiatice, americane, europene. De partea cealaltă, trebuie să fim foarte atenţi cu detaliile care lipsesc din acest plan, în special cu cele referitoare la modul în care fondul de stabilitate financiară va fi alimentat în aşa fel încât să poată să răspundă cerinţelor de recapitalizare a fondului”, a spus Tănăsescu.
Pentru anul următor, Tănăsescu consideră că vulnerabilitatea principală este legată de şocurile externe pe care România le poate primi ca urmare a deteriorării mai profunde în Europa a sistemului financiar sau a percepţiei privind această zonă.
„Noi trebuie să fim foarte atenţi ca aceste riscuri externe să poată fi absorbite. Acest lucru nu se poate face decât prin politici prudente şi prin localizarea unor tampoane importante la nivelul politicilor fiscale şi monetare care să poată absorbi aceste şocuri”, a mai spus Tănăsescu.