Tănăsescu: Un nou parteneriat cu FMI este foarte important pentru România

Un nou parteneriat cu Fondul Monetar Internaţional, după finalizarea actualului acord, este foarte important pentru România, a declarat joi Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi fost reprezentant al României la FMI.
Economica.net - joi, 22 nov. 2012, 11:51
Tănăsescu: Un nou parteneriat cu FMI este foarte important pentru România

„Sunt ferm convins că în perioada următoare, după finalizarea actualului acord, un nou tip de parteneriat cu FMI este foarte important pentru România. Este important nu pentru că România nu ştie ce să facă. România ştie perfect ce are de făcut, ştie foarte clar care sunt problemele cu care se confruntă. Un asemenea parteneriat dă mai multă greutate unui tip de abordare la nivel internaţional a modului în care reformele structurale sunt puse în practică” a afirmat Tănăsescu, la un seminar pe teme economice la BNR.

Coperarea României cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială este un parteneriat de lungă durată al cărui principal element are în vedere stabilizarea economiei româneşti, reluarea creşterii economice, reducerea numărului de şomeri şi creşterea competitivităţii naţionale, a adăugat oficialul BEI.

El a arătat că aceste obiective pot fi realizate doar prin reforme structurale, la nivelul companiilor de stat, precum şi în domenii-cheie, ca învăţământul, sănătatea şi segmentul de pensii.

Tănăsescu apreciază că România va încheia acest an cu o creştere economică modestă, influenţată în special de factori externi.

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a declarat recent că misiunea FMI de evaluare va reveni la Bucureşti la mijlocul lunii ianuarie, când se va face ultima analiză a acordului în derulare şi se vor negocia condiţiile noii înţelegeri, care va fi aprobată, cel mai probabil, în luna februarie.

Acordul încheiat în primăvara anului trecut cu FMI urma să fie finalizat în luna martie 2013, iar închiderea lui anticipată sugerează că vor fi preluate în următoarea înţelegere majoritatea condiţiilor neîndeplinite de partea română, în principal privind reformele structurale, mai ales programul de privatizări şi de introducere a managementului privat.

Reprezentanţii FMI, CE şi BM au afirmat săptămâna trecută, într-o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu, că România va trebui să îşi îndeplinească angajamentele existente pentru a putea încheia un nou acord, având în vedere că mai multe reforme structurale nu au fost finalizate în grafic.

O echipă de experţi ai FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, condusă de reprezentantul FMI Erik de Vrijer, s-a aflat în România în perioada 6-14 noiembrie pentru a discuta cu autorităţile române despre recentele evoluţii economice, politica fiscală şi monetară şi evoluţiile făcute în reformele structurale.

Pe fondul alegerilor parlamentare care vor avea loc în 9 decembrie, cea de-a şaptea evaluare a programului convenit prin acordul stand-by cu FMI a fost amânată.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...