Tănăsescu – Viitorul acord cu FMI poate copia modelul polonez: Vizite la şase luni, ţinte mai largi

Viitorul acord cu FMI poate fi unul după modelul polonez, linie de credit permanentă la dispoziţia ţării, astfel că vizitele delegaţiei Fondului ar urma să fie făcute o dată la şase luni, nu la trei luni, iar ţintele vor fi definite diferit, a declarat Mihai Tănăsescu,reprezentantul României la FMI.
Economica.net - mar, 31 iul. 2012, 14:22
Tănăsescu - Viitorul acord cu FMI poate copia modelul polonez: Vizite la şase luni, ţinte mai largi

„(Încheierea unui nou acord cu FMI, n.r. ) este un lucru bun. Şi nu neapărat un nou acord de tip preventiv. Eu cred că România deja după atâţia ani de colaborare foarte bună cu Fondul, cu CE, poate să upgradeze, poate să meargă într-o etapă superioară. Să nu uităm că sunt foarte multe ţări din Europa, ţări campioane, ca să zic aşa, cu o economie foarte bună, care au o relaţie de parteneriat cu Fondul Monetar Internaţional şi aici mă refer la Polonia. Cred că foarte puţină lume ştie că Polonia este într-un acord cu FMI de tipul unei linii de credit permanente la dispoziţia acestei ţări. Poate şi România în momentul de faţă, după implementarea actualului acord, să treacă într-o etapă superioară şi să aibă acest tip de colaborare cu FMI, pe baza unei linii de creditare”, a spus Tănăsescu la RFI.

Înţelegerea ar presupune punerea la dispoziţia României a unei sume de bani, în baza unui program şi implementării unor ţinte bine definite, privind printre altele problemele structurale sau fiscale.

„Ar fi bani care ar sta la dispoziţia României, în cazul în care s-ar întâmpla un şoc extern puternic şi România ar fi afectată. România ca şi în prezent nu va trage aceşti bani, nu va folosi aceşti bani. România are capacitatea să se împrumute şi să se finanţeze singură de pe pieţele interne şi externe, nu are nevoie de banii Fondului sau ai Comisiei, dar a avea o ancoră, o bretea de siguranţă în eventualitatea unor riscuri externe, este un lucru important şi deştept pentru o ţară ca România, în momentul de faţă”, a spus Tănăsescu.

Întrebat care este diferenţa între acest tip de acord şi cel din prezent, Tănăsescu a afirmat că diferenţa majoră este că vizitele FMI vor fi realizate la şase luni, nu la trei luni, iar ţintele vor fi altfel definite, „mult mai larg”, fiind vorba despre o „creştere în calitate a modului de colaborare între România şi FMI”.

Tănăsescu va prelua miercuri funcţia de vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii.

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a declarat săptămâna trecută că Guvernul intenţionează să încheie cu FMI un nou acord de tip preventiv, probabil cu o durată tot de doi ani, pentru perioada 2013-2015.

„Este prematur să vorbim acum despre sume, dar importantă este decizia de natură strategică vizând un termen mediu. Vorbim de un acord care probabil va fi tot pe doi ani, 2013-2015”, a spus Georgescu.

O delegaţie comună FMI, CE şi Banca Mondială vine marţi la Bucureşti pentru a discuta cea de-a şasea evaluare a acordului de tip preventiv încheiat anul trecut, având pe ordinea de zi negocierea mai multor măsuri fiscale propuse de Guvernul Ponta şi analizarea proiectului de buget pentru 2013.

Premierul Victor Ponta a declarat, săptămâna trecută, că România ar trebui să continue relaţia de colaborare cu Fondul Monetar Internaţional şi să menţină şi anul viitor un acord de tip preventiv cu această instituţie financiară.

Delegaţia comună a FMI, Comisiei Europeane şi Băncii Mondiale şi-a amânat vizita în România, programată să înceapă pe 24 iulie, în săptămâna care urmează referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Participarea la referendum a fost de 46,23%, astfel că nu s-a întrunit cvorumul necesar, de 50% plus unu dintre alegătorii trecuţi pe liste. Dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Rezultatele au fost anunţate după centralizarea rezultatelor din 99,97% din secţii.

Misiunea FMI se va încheia pe 13 august. Cea de-a şasea revizuire va fi prima condusă de olandezul Erik de Vrijer, care l-a înlocui în vară pe americanul Jeffrey Franks, şeful misiunii de evaluare a României în ultimii trei ani.

România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro.

În urmă cu trei săptămâni, Banca Mondială a aprobat un memorandum de înţelegere cu România în urma căruia instituţia a pus la dispoziţie o linie de credit de 1 miliard de euro.

Acordul cu instituţiile financiare internaţionale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez (foto), după......
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii ...
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în ...