Tancuri şi tunuri americane, în Estonia. Primul eşalon de armament greu din SUA a ajuns în statul baltic

Economica.net
26 10. 2015
tanc_m1a1_abrams_usmc_01_94640700

La sfârşitul lunii septembrie, 12 avioane de atac la sol A-10 au fost desfăşurate la baza aeriană Amari din Estonia, scrie Agerpres.

‘Garnitura conţine în total 40 de echipamente militare, între care patru tancuri M1A2  Abrams, zece vehicule de luptă pentru infanterie de tip Bradley şi trei dispozitive de artilerie autopropulsată Paladin’, inventariază agenţia de presă RIA Novosti, indicând că echipamentele au sosit în oraşul eston Valga, de unde vor fi transportate până luni la baza militară Tapa.

Tancurile şi tunurile sunt destinate soldaţilor din Divizia 3 de infanterie a SUA, care vor înlocui militari americani în cadrul procesului de rotaţie a trupelor, preconizat să aibă loc până la 3 noiembrie.

Alte două vehicule blindate de deminare şi tehnică de sprijin sunt aşteptate să sosească în Estonia săptămâna viitoare.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, declarase anterior – într-un comentariu cu privire la întărirea forţelor NATO în ţările baltice şi în Europa de Răsărit – că Alianţa Nord-Atlantică îşi justifică acţiunile pretextând ameninţări imaginare care ar veni dinspre Rusia.

Orice planuri de a aduce infrastructura militară a Alianţei Nord-Atlantice mai aproape de graniţele Federaţiei Ruse vor atrage o reacţie de represalii din partea Moscovei, a ţinut să sublinieze Peskov.

Estonia îşi anunţase în august intenţia de a se izola printr-un gard de Rusia ‘agresivă’. Astfel, potrivit presei locale, aproximativ două treimi din frontiera terestră cu Federaţia Rusă vor fi echipate cu un gard înalt de 2,5 metri. Sârma ghimpată va fi instalată în partea superioară a acestui gard, care se va întinde pe o lungime de 108 km. Lucrările de consolidare tehnică a frontierei dintre Estonia şi Rusia sunt preconizate să înceapă în 2018, iar costurile acestui proiect se ridică la 71 de milioane de euro.

După agravarea situaţiei din Ucraina, ţările baltice şi-au exprimat în repetate rânduri temerile faţă de o eventuală ameninţare rusă, în timp ce înalţi oficiali occidentali au avertizat că Rusia ar putea pregăti un atac în regiune, potrivit portalului newsru.com.