Tanczos Barna, ministru de Finanțe: Dobânzile foarte mari ale împrumuturilor externe pot scădea dacă dăm dovadă de preictibilitate și credibilitate

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a dezvăluit că România se împrumută de pe pieţele internaţionale la dobânzi foarte mari, adăugând că acestea pot scădea dacă guvernanţii vor da dovadă de predictibilitate şi credibilitate, scrie Hotnews.
Economica.net - vin, 17 ian. 2025, 09:14
Tanczos Barna, ministru de Finanțe: Dobânzile foarte mari ale împrumuturilor externe pot scădea dacă dăm dovadă de preictibilitate și credibilitate

„Este primul an în care trebuie să revenim pe o traiectorie de predictibilitate şi să ne îndreptăm către deficitul de 3% în cei 7 ani, pe care şi l-a asumat România”, a afirmat Tanczos Barna.

„Astăzi Ministerul Finanţelor s-a împrumutat la o dobândă de 7,9%. Dobânzile sunt foarte mari tocmai din cauza acestei expuneri ridicate. În 2024, România s-a împrumutat pe pieţele internaţionale şi naţionale cu suma de 250 de miliarde de lei. Planul pentru 2025 este de 231 de miliarde. Noi putem să reducem costul dobânzilor doar dacă arătăm predictibilitate, credibilitate şi ne ţinem de cuvânt”, a declarat ministrul.

El a admis că aceasta este prima întrebare a investitorilor externi care împrumută România, dacă clasa politică înţelege în ce situaţie se află ţara.

În aceste zile, a avut loc la Viena conferința Euromoney, în care 1.700 de bancheri (comerciali și centrali), oficialități guvernamentale și paneuropene se reunesc pentru a discuta despre economiile din regiune. Discuțiile centrate pe România s-au purtat nu doar în sălile de conferințe de la Hilton, ci și pe holuri și în cadrul întâlnirilor private.

„Asta este prima întrebare: dacă decidenţii din Guvern înţeleg cât de gravă sau mai puţin gravă este situaţia în care se află România. Şi eu sunt ferm convins că acest Guvern în sfârşit a înţeles. Este primul an în care trebuie să ne îndreptăm către deficitul de 3% în cei 7 ani, pe care şi i-a asumat România. Sunt convins că atât miniştrii, cât şi domnul prim-ministru înţeleg că este un an în care nu orgoliile contează, cine cât primeşte, cum primeşte, ci o muncă în echipă de încadrare a întregului buget în acest deficit de 7% şi de realizare a investiţiilor, în primul rând, din fonduri europene”, a mai spus Tanczos Barna.

El a precizat că România va dispune în acest an, per total, din fonduri europene şi naţionale, PNRR, agricultură, autostrăzi de peste 140 de miliarde de euro pentru investiţii.

„Am putea spune că deficitul este egal, ca procent, cu procentul investiţiilor în bugetul pe 2025. Dar ideea este că avem nevoie de stabilitate, avem nevoie de muncă asiduă pe partea de absorbţie de fonduri europene, pentru că ele sunt cele mai ieftine fonduri pentru investiţii, iar fondurile naţionale trebuie cheltuite cu chibzuinţă, să nu risipim aceşti bani foarte, foarte greu obţinuţi”, a conchis ministrul Finanţelor.

În 3-7 februarie va sosi în țară o misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI). „Echipa FMI se va întâlni cu reprezentanți ai noului Guvern român și ai Băncii Naționale a României pentru a analiza recentele evoluții financiare și economice și a actualiza perspectivele macroeconomice. Misiunea va fi condusă de Joong Shik Kang, care l-a înlocuit pe Jan Kees Martijn ca șef al misiunii FMI în România. Martijn a obținut un nou post, în linie cu politicile interne ale FMI”, potrivit comunicatului FMI.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional, însă instituția financiară evaluează anual evoluția economiei românești, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Te-ar mai putea interesa și
2026, anul în care vom circula în primul tunel veritabil de autostradă din România. Când va fi gata cel mai lung
2026, anul în care vom circula în primul tunel veritabil de autostradă din România. Când va fi gata cel mai lung
Asociația Construim România (ASCORO) a prezentat în ultima zi a anului previziuni privind finalizarea tunelurilor de autostradă aflate în lucru anul acesta. Astfel, primul tunel veritabil de......
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva ...
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...