Tanczos: Fondul de salarii e asigurat la Poşta Română. E un plan de restructurare, dar nu s-a luat o decizie finală

05 10. 2021
posta_68948947676_73164800

El a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, care este situaţia la Poşta Română şi dacă sunt asiguraţi banii pentru plata salariilor angajaţilor, scrie Agerpres.

„Sunt, cu siguranţă. Fondul de salarii este asigurat şi va fi asigurat. La Poşta Română se discută despre o reorganizare, o reformă instituţională care va fi pusă în practică cu siguranţă de conducerea executivă. Fondul de salarii este asigurat. Poştaşii îşi vor primi salariile”, a precizat Tanczos Barna.

Ministrul interimar a confirmat că în cazul Poştei Române există un plan de restructurare, dar „decizia finală cu privire la disponibilizări nu s-a luat”.

„O să primim un număr de personal care va fi disponibilizat în urma planului de restructurare. Aştept în continuare de la conducerea executivă aceste cifre. Cel mai important pentru Poşta Română este să fie o companie care se reorganizează şi este suficient de flexibilă ca să răspundă la nevoile pieţei. Am văzut, s-au produs schimbări structurale deosebite pe această piaţă. Poşta Română trebuie să fie capabilă să răspundă la aceste provocări”, a afirmat Tanczos Barna.