TAP: operatorul gazoductului a finalizat procedura de finanţare a proiectului

Unul dintre proiectele strategice ale Europei, gazoductul Trans-Adriatic Pipeline (TAP), a finalizat în luna decembrie 2018 procedura de finanţare de proiect prin strângerea a 3,9 miliarde euro, ceea ce deschide calea pentru ca lucrările de construcţie să fie terminate în 2020, a declarat vineri directorul operaţional de la TAP, Luca Schieppati, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 11 ian. 2019, 12:40
TAP: operatorul gazoductului a finalizat procedura de finanţare a proiectului

Italia ar urma să fie punctul final al Coridorului Sudic de Gaze, care va permite transportul a peste 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an de la zăcământul Shah Deniz II din Marea Caspică până în Italia trecând prin Georgia, Turcia, Grecia, Albania şi Marea Adriatică. Cu o lungime de 870 de kilometri, gazoductul Trans Adriatic Gas Pipeline (TAP) urmează să fie ultimul tronson din acest coridor şi va permite transportul de gaze naturale din Turcia în Italia, via Grecia şi Albania.

În anul 2020, când este programată să aibă loc prima livrare de gaze spre Europa, TAP va fi primul gazoduct non-rusesc care va aproviziona Europa, după conexiunea Medgaz, care în anul 2011 a început să livreze gaze din Algeria în Spania.

„Odată cu finalizarea procedurii de finanţare de proiect, TAP a ajuns la un nou punct de cotitură…TAP Poate trece acum la finalizarea proiectului şi la livrare de gaze naturale de la Shah Deniz II în 2020”, a spus Luca Schieppati. Acesta a precizat că finanţarea s-a încheiat în luna decembrie 2018 şi a fost cea mai mare procedură de finanţare de proiect convenită anul trecut pentru un proiect european de infrastructură.

Anul trecut, atât Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) cât şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au aprobat, fiecare, acordarea de credite de peste un miliard de euro pentru gazoductul Trans-Adriatic Pipeline (TAP). Restul finanţării a venit de la diferite agenţii de creditare a exporturilor precum şi de la un grup de 17 bănci comerciale, printre care Bank of China, BNP Paribas, Societe Generale şi UniCredit.

Luca Schieppati a mai spus că lucrările de construcţie la gazoductul TAP sunt în grafic. „Peste 82% din lucrările de construcţie s-au finalizat. Ceea ce facem în faza de construcţie respectă cele mai ridicate standarde de mediu şi sociale impuse de BEI şi BERD”, a subliniat Schieppati.

Proiectul TAP este însă criticat pe motive de mediu şi politice, precum şi de comunităţile locale din Italia, care se tem că această conductă va descuraja turismul în zona de sud a Italiei. Cu toate acestea, în luna octombrie 2018 premierul Italiei, Giuseppe Conte şi-a dat aprobarea finală pentru acest proiect, care a fost contestat vehement de formaţiunea Mişcarea 5 stele (M5S, antisistem), care împreună cu Liga (extrema dreapta) formează coaliţia la putere în Italia.

Proiectul Trans Adriatic Gas Pipeline (TAP) este derulat de un consorţiu la care acţionari sunt companiile BP, SOCAR, Snam, Fluxys, Engas şi Axpo.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...