Ţara care a interzis Coca-Cola şi unde McDonalds n-a rezistat

Economica.net
01 08. 2012
coca_cola_2_91271000

Ministrul bolivian de externe, David Choquehuanca, a aunţat că guvernul va interzice comercializarea Coca-Cola pe teritoriul Boliviei începând cu data de 21 decembrie, scrie ediţia în limba engleză a publicaţiei Pravda.

Data de 21 decembrie 2012 reprezintă în calendarul maya sfârşitul unui ciclu, iar ministrul bolivian a spus că prin interzicerea Coca-Cola ţara va marca sfârşitul erei capitaliste şi al egoismului şi începutul unei noi ere.

După 26.000 de ani,planetele se vor alinia şi vor mara sfârşitul capitalismului şi începutul unei noi ere, a vieţii, a celebrării comunităţilor autentice, a comunitarismului. 21 decembrie va marca sfârşitul Coca-Cola şi începutul mocochinche (băutură răcoritoare autohtonă)”, a spus ministrul bolivian la o demonstraţie de suţinere a preşedintelui Evo Morales. Coreea de Nord şi Cuba rau singurele ţări în care Coca-Cola nu se comerciaizează.

Coca-Cola nu este singura companie multiaţională care are pobleme în Bolivia. McDonald’s şi-a încetat definitiv activitatea din motive economice, au anunţat reprezentanţii companiei.

După retragerea McDonald’s, Bolivia devine a doua ţară din America Latină, după Cuba, unde nu vor exista restaurante fast-food ale acestui lanţ. Compania a motivat decizia prin faptul că strategia de markting în această ţară a fost un eşec.. În cei 14 ani de prezenţă McDonald’s în Bolivia, reţeaua nu şi-a câştigat popularitatea, în parte din cauza conservatorismului şi obiceiurilor gastronomice ale localnicilor.