Ţara în care preţurile la apartamentele de lux s-au ieftinit cu 70% în patru ani
Apartamentele construite de dezvoltatorul Nakheel pe insula artificială Palm Jumeirah, Dubai, au înregistrat scăderi dramatice din 2008 şi până în 2012, scrie publicaţia Arabian Businss. În unele cazuri, scăderile depăşesc 70%, iar apartamentele au ajuns să coste câteva sute de mii de euro, în locul valorilor care depăşeau pragul de un milion de euro acum patru ani. Iată mai jos câteva exemple:
Un apartament cu o suprafaţă de 212 mp, cu trei dormitoare, privelişte spre mare şi două locuri de parcare s-a ieftinit în patru ani cu 73,6%. Acum preţul de vânzare este de 398.000 de euro.
Un apartament cu o suprafaţă de 152 mp, cu două dormitoare cu privelişte spre mare şi un loc de parcare costa în 2012 aproape 304.000 de euro, în scădere cu 70,4%.
Preţul unui apartament cu trei dormitoare cu privelişte spre mare şi două locuri de parcare s-a redus în patru ani cu 72,5%. Preţul din 2012 a fost de 416.000 de euro.
Un apartament de 110 mp cu un singur dormitor, cu priveliţşte spre mare şi gradină s-a ieftinit cu 71,8% şi costă acum 200.000 de euro.