Târg de investiţii, cu ocazia lansării Facebook pe Bursa din Bucureşti

Economica.net
29 11. 2012
bursa_bucuresti_80706400

Târgul, dedicat promovării investiţiilor pe piaţa de capital, va fi deschis şi în 8 decembrie. Târgul se adresează atât investitorilor experimentaţi, cât şi celor începători, iar participarea este gratuită.

Participanţii au posibilitatea de a discuta cu traderi, brokeri şi cu analişti despre oportunităţile momentului şi despre modul de a accesa direct pieţele internaţionale, sau de a achiziţiona acţiuni ale companiilor strşine direct de la Bucureşti.

Persoanele care deja investesc la bursă au ocazia de a se pune la curent cu serviciile pe care ar trebui să le primească din partea unui broker autorizat, cu noul nivel al comisioanelor şi cu ultimele tehnologii utilizate în tranzacţionarea online.

Vizitatorii care nu au investit încă la Bursa, dar sunt interesaţi, au ocazia de a se familiariza cu instrumentele financiare, de a-şi descoperi profilul investiţional propriu, împreună cu instrumentele adecvate şi de a învaţa cum pot tranzacţiona online.
Târgul de Investitii la Bursă este organizat de firma de brokeraj Tradeville, la International Business Modern, bulevardul Carol I, nr. 34 – 36, etaj 2.