Târgu Mureş: Spaţiu gratis producătorilor de vin din Republica Moldova, poate deschid şi magazin

Economica.net
17 09. 2013
vin_76223800

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea (PDL), a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a înţeles că producătorii de vin din Republica Moldova au „oareşce probleme” legate de desfacere, astfel că îi invită să îşi prezinte vinul atât la festivalul de profil care va avea loc în oraş între 18 şi 20 octombrie, cât şi într-un magazin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Festivalul Vinului îl vom face după toate obiceiurile bune, le-am scris tuturor producătorilor, mă interesează ca producătorii din judeţul Mureş să fie numărul unu. (…) În mod special îi invităm pe cei din Moldova, pentru că am înţeles că au o problemă cu vinul acolo şi eu le dau spaţiu gratis în Târgu Mureş, studiez posibilitatea să deschid şi un magazin. Dacă vor fi pe gusturile şi pe buzunarul mureşenilor, eu îi ajut să-şi vândă vinul în Târgu Mureş, să-şi deschidă magazin, reprezentanţă, festival, tot ce vrei. Direct, ei, producători, şi nicidecum prin intermediari şi cei care îi jecmănesc”, a spus primarul.

Florea a adăugat că, din câte ştie el, vinul din Republica Moldova este foarte bun şi că se angajează să bea şi el un pahar de vin pe săptămână şi îi invită pe toţi să-i urmeze exemplul.

„Să ia în calcul şi să nu ocolească Târgu Mureşul, e un loc propice, în care, în buna relaţie româno-maghiară, vinul este întotdeauna liantul numărul unu”, a afirmat edilul.

Săptămâna trecută, Serviciul rus pentru Protecţia Consumatorilor (Rospotrebnadzor) a anunţat că importurile de vinuri din Republica Moldova au fost oprite din cauza „calităţii nesatisfăcătoare” a producţiei de alcool, relata agenţia rusă Itar-Tass în pagina sa electronică.

Potrivit Rospotrebnadzor, aceste interdicţii vor fi valabile până când autorităţile competente din Republica Moldova vor lua măsuri adecvate pentru satisfacerea cerinţelor impuse.

„Nu avem de gând să îndeplinim rolul de dădacă pentru economia moldovenească”, declara directorul instituţiei, Ghenadi Onişcenko, citat de agenţia rusă Interfax.

Rodica Sturza, directorul Centrului Naţional pentru Verificarea Calităţii Producţiei Alcoolice din Republica Moldova, spunea că „aceste afirmaţii sunt lipsite de temei”, informa site-ul Publika.md.

„Noi am verificat toate loturile care au plecat, în special în ultimele zile, şi nu am depistat nici un fel de încălcări ale normelor, iar afirmaţiile lor precum că (substanţele nocive depistate în vinuri) depăşesc de 70-80 de ori normele maxime admisibile sunt aberante”, adăuga ea.

Miniştrii de Externe român şi polonez, Titus Corlăţean şi Radosław Sikorski, au cerut, miercuri, românilor şi europenilor să sprijine Republica Moldova prin cumpărarea de vin moldovenesc, după boicotul anunţat de Federaţia Rusă.

Totodată, preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, omologului moldovean, Nicolae Timofti, disponibilitatea României de a creşte substanţial importurile de vinuri şi alte produse agricole din R. Moldova, ca urmare a deciziei Rusiei de a bloca aceste importuri din Moldova, potrivit ProTV Chişinău.