Târgul de Crăciun Bucureşti se deschide vineri. La ora 19,10 se va aprinde şi iluminatul festiv de sărbători

Economica.net
30 11. 2017
13446_97372700

‘De ziua României împodobim Bucureştiul şi dăm startul oficial evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă. În premieră, având în vedere că se intra în Anul Centenar – 100 de ani de la Marea Unire – tema iluminatului de sărbători de anul acesta este inspirată din tradiţiile româneşti. Doresc să îi invit atât pe bucureşteni cât şi pe turiştii romani şi străini să viziteze Târgul de Crăciun al Bucureştiului, care are loc în Piaţa Constituţiei şi care a devenit, în ultimii ani, evenimentul central care marchează sărbătorile de iarnă din Capitala României’, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, potrivit unui comunicat de presă remis joi AGERPRES de PMB.

Potrivit sursei citate, peste 3 milioane de beculeţe de tip Led vor împodobi Capitala cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar anul acesta traseul iluminatului festiv însumează peste 33 de kilometri şi cuprinde 59 de locaţii din Bucureşti.

Tema iluminatului de sărbători este axată pe figurine luminoase inspirate din tradiţiile româneşti: ie, clop, horă, motive tradiţionale româneşti.

‘Târgul de Crăciun organizat de PMB are loc în perioada 1 – 27 decembrie în Piaţa Constituţiei şi reuneşte o zonă gastronomică variată cu produse specific româneşti, un târg de meşteşuguri şi produse tradiţionale cu peste 100 de căsuţe, spectacole de muzică şi dans din folclorul românesc, concerte, precum şi activităţi interactive pentru întreaga familie: patinoar în aer liber, carusel, ateliere creative şi Casa lui Moş Crăciun. Scena din cadrul Târgului de Crăciun Bucureşti găzduieşte numeroase spectacole de muzică şi dans, susţinute de cei mai apreciaţi artişti din România, ediţia din acest an reunind peste 1.000 de artişti, de la coruri prestigioase, orchestre, grupuri de colindători, interpreţi de muzică populară, cântăreţi folk, până la trupe rock şi pop: Loredana, Smiley, Andra, Direcţia 5, Bere Gratis, Voltaj, Horia Brenciu, Paula Seling, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Pheonix, Iris, Vita de Vie, Gheorghe Zamfir, Fuego, Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi, Orchestra Naţională ‘Valahia’, Corul de copii Radio, Orchestra ‘Mundi Colour’, fiind doar câţiva dintre artiştii care vor anima atmosfera serilor de iarnă la Târgul de Crăciun Bucureşti. Târgul poate fi vizitat zilnic între orele 10,00- 22,00′, mai informează PMB