Târgul de joburi „Angajatori de Top” s-a terminat. Ce profesii au fost cele mai căutate

Cea de 17-a ediţie a târgului de carieră 'Angajatori de Top', ce s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă la Bucureşti, a reunit circa 14.000 de profesionişti cu experienţă, absolvenţi, masteranzi şi studenţi, conform unui comunicat al organizatorilor remis, duminică, AGERPRES.
Economica.net - Dum, 19 oct. 2014, 11:35
Târgul de joburi

Cei care au fost prezenţi la Sala Palatului au putut aplica pentru o diversitate de oportunităţi de carieră, în domenii de activitate precum IT, Outsourcing, Inginerie, Financiar – bancar, Retail, Consultanţă, FMCG, Telecom, Turism, Farma, Logistică şi Educaţional.

Toate aplicările de la târg vor intra într-un proces de analiză din partea specialiştilor în recrutare şi a specialiştilor tehnici, urmând să fie contactaţi candidaţii care se potrivesc cel mai bine cerinţelor şi nivelului de experienţă solicitate de poziţiile deschise. Selecţia şi invitaţia de participare la un interviu pot începe chiar de săptămâna viitoare, fiind situaţii în care angajatorii îşi doresc să acopere posturile vacante în următoarea perioadă.

Unul dintre domeniile în creştere faţă de ediţiile anterioare ca număr de oportunităţi şi angajatori a fost ingineria. Alături de inginerie a crescut mult numărul companiilor multinaţionale care au centre de servicii în Bucureşti din care deservesc sucursalele lor din toată lumea (shared services centers). Acestea recrutează pentru o varietate mare de posturi în IT&C, Telecomunicaţii, Contabilitate, Finanţe, HR, Achiziţii şi Customer Support. De asemenea, în topul celor mai mari angajatori au rămas industriile IT&C şi outsourcing, urmate de domeniul bancar, retail şi consultanţă.

După ediţia din Bucureşti, evenimentul continuă cu ediţiile locale din Iaşi şi Timişoara şi o ediţie virtuală. Angajatori de Top Iaşi va avea loc pe 24 şi 25 octombrie, la Atrium Palas Mall. Evenimentul va reuni 30 de companii ce reprezintă domenii diferite de activitate, iar oferta joburilor este variată şi acoperă oportunităţi în departamente precum: Dezvoltare Software (23%), Suport Tehnic (13%), Contabilitate (2%), Achiziţii (4%), Relaţii cu Clienţii (24%), Bancar (3%), Vânzări (8%), Inginerie (6%), Resurse Umane (1%), Consultanţă (6%), Telecom (4%) şi Marketing (3%).

Angajatori de Top Timişoara se va desfăşura în zilele de 31 octombrie şi 1 noiembrie la Centrul Regional de Afaceri. Companiile prezente la evenimentul din Timişoara au planuri importante de recrutare, iar cele 1.350 de poziţii deschise sunt adresate atât persoanelor cu experienţă, dar şi juniorilor şi studenţilor. În cele două zile de eveniment sunt aşteptaţi 5.000 de vizitatori, care vor avea posibilitatea să discute cu peste 60 de specialişti HR prezenţi la eveniment.

Evenimentul virtual (www.hipo.ro) se va desfăşura la nivel naţional în perioada 3-16 noiembrie şi permite participarea companiilor din toate judeţele ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Ce au discutat șefii OMV și Petrom cu președintele interimar Bolojan
Ce au discutat șefii OMV și Petrom cu președintele interimar Bolojan
Șefii OMV și OMV Petrom au avut astăzi o întâlnire la Palatul Cotroceni cu președintele interimar Ilie Bolojan....
Piețele cripto și-au revenit după ce au atins cele mai scăzute prețuri de la începutul lunii noiembrie 2024
Piețele cripto și-au revenit după ce au atins cele mai scăzute prețuri de la începutul lunii noiembrie 2024
Piețele cripto s-au redresat după ce au atins cele mai scăzute prețuri de la începutul lunii noiembrie 2024. Capitalizarea ...
TVA intră oficial în era digitală. Ce măsuri prevede ViDA și care este impactul estimat?
TVA intră oficial în era digitală. Ce măsuri prevede ViDA și care este impactul estimat?
Autoritățile europene au finalizat procesul de adoptare a inițiativei „TVA în Era Digitală” (VAT in Digital Age ...
Libra Bank acordă 11,9 milioane de euro pentru construirea ansamblului rezidențial The Concord, situat în inima cartierului de business al Bucureștiului
Libra Bank acordă 11,9 milioane de euro pentru construirea ansamblului rezidențial The Concord, situat în inima cartierului ...
Libra Internet Bank contribuie cu o finanțare de 11,9 milioane de euro la dezvoltarea ansamblului rezidențial The Concord, ...