Tăriceanu: A fost finalizat şi adoptat proiectul de lege pentru modificarea Codurilor penale

Economica.net
01 03. 2018
calin_popescu_tariceanu_at_a_government_meeting_26781300

Anterior, Timmermans s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, scrie News.ro.

“Preşedintele Senatului a subliniat că abordarea deschisă a Comisiei, pentru a dialoga asupra temelor sensibile cu autorităţile din România, este cea recomandată şi apreciată, fiind astfel evitate informarea parţială şi distorsionată. Vizita de lucru a prim-vicepreşedintelui Comisiei la Bucureşti este, de aceea, considerată drept element necesar al relaţiei de normalitate cu instituţiile europene, întărind mesajele transmise de ambele părţi pentru dialog direct. Coordonarea eficientă cu Instituţiile Europene este în opinia exprimată de dl Călin Popescu- Tăriceanu, utilă în special în această perioadă, în care România se pregăteşte pentru preluarea Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, iar Comisia este în faza de încheiere a agendei legislative propuse la începutul mandatului”, se arată în comunicatul de presă transmis de preşedintele Senatului.

În acelaşi comunicat este precizat faptul că, în urma întâlnirii, Tăriceanu a evidenţiat promovarea activă de către Parlamentul României a respectului pentru valorile fundamentale şi principiile europene şi a tratamentului egal al statelor membre şi al cetăţenilor, drept dezideratele viitorului construcţiei europene. Totodată, a apreciat atenţia acordată de Comisie aspectelor de natură instituţională, în pregătirea schimbărilor care vor interveni începând cu viitoarele alegeri europene, salutând preocuparea Comisiei pentru o mai bună reglementare la nivel european, pentru ca instituţiile să funcţioneze mai eficient şi mai concentrat pentru cetăţenii statelor membre.

Referitor la MCV, preşedintele Senatului a reiterat importanţa sprijinului şi cooperării din partea CE “pentru încheierea neîntârziată a acestei etape care grevează statutul României de membru cu drepturi depline în UE. Decizia Comisiei de a ridica mecanismul este aşteptată pentru a încheia situaţia curentă în care România este evaluată în paralel prin mai multe instrumente cu aceleaşi obiective. A precizat în acest sens că rapoartele Comisiei publicate în ultimii ani au confirmat faptul că majoritatea obiectivelor MCV au fost internalizate de o manieră corespunzătoare în politicile şi strategiile naţionale, situaţie confirmată şi de concluziile studiului privind evaluarea celor 10 ani de MCV în Bulgaria şi România realizat de Comisia pentru control bugetar (CONT) a PE, prezentat la data de 29 ianuarie 2018.

Tăriceanu a mai spus că, în ceea ce priveşte modificarea Codurilor penale, la nivelul Ministerului Justiţiei, a fost finalizat şi adoptat proiectul de lege pentru modificarea acestora.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, se află astăzi la Bucureşti, pentru o vizită oficială, în cursul căreia mai are programate întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Viorica Dăncilă, precum şi cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.