Tăriceanu contrazice Comisia Europeană: Deficitul bugetar pe anul 2017 nu va depăşi limita de 3%

Economica.net
13 02. 2017
business_17610_1920_59926500

‘Vă pot confirma că deficitul bugetar pe anul 2017 va fi puţin mai mare decât cel de pe anul precedent, dar nu va depăşi limita de 3%. Am discutat aceste lucruri la dezbaterea pe buget. Am considerat că este nevoie de o alocare suplimentară de fonduri pentru investiţii în aşa fel încât România să îşi poată baza creşterea economică nu numai de motorul dat de consum, ci şi pe cel dat de investiţii. (…)’, a afirmat luni Tăriceanu.

Întrebat de deficitul de 3,6% prevăzut pentru 2017 de Comisia Europeană, Tăriceanu a spus: ‘Nu am reţinut că va fi un deficit de 3,6, am reţinut că este de presupus probabil o anumită creştere a unor preţuri. Nu vreau să intru în aceste detalii că nu cred că facem un dialog în acest fel cu Comisia Europeană’.

Comisia Europeană (CE) a revizuit în urcare, la 4,4%, estimările referitoare la creşterea economiei româneşti în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018, conform previziunilor economice de iarnă publicate luni de executivul comunitar.

Estimările au fost revizuite în urcare faţă de previziunile din toamnă, când Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra un avans de 3,9% în 2017 şi unul de 3,6% în 2018.

‘Creşterea reală a PIB este estimată să rămână solidă în intervalul de prognoză, susţinută de relaxarea fiscală şi majorarea salariilor. Şomajul a scăzut semnificativ în 2016 şi se preconizează că va rămâne stabil la un nivel redus (…). Deficitul guvernamental este preconizat să crească în urma reducerilor de taxe şi a majorărilor de cheltuieli publice’, se arată în raportul Comisiei Europene.

În ceea ce priveşte deficitul public, conform noilor estimări, deficitul public ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2017, faţă de 3,2% cât estima în toamnă, pentru ca în 2018 să ajungă la 3,9% din PIB.