Tăriceanu, despre taxe de 2% pentru companiile din energie: Trebuie bine analizată dacă nu le taie aripile

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi, în legătură cu posibilitatea prorogării introducerii taxei de 2% pentru zona de energie, că ALDE doreşte să stimuleze acest sector să facă investiţii după modelul Cehiei, "o ţară mică, ce are o companie foarte puternică, de anvergură regională".
Economica.net - mar, 19 feb. 2019, 17:02
Tăriceanu, despre taxe de 2% pentru companiile din energie: Trebuie bine analizată dacă nu le taie aripile

El a adăugat că România are companii solide, care au această capacitate, însă trebuie găsită modalitatea prin care ele să fie stimulate să se dezvolte, iar din această perspectivă taxa menţionată trebuie analizată foarte bine.

„Ideea noastră este următoarea – să stimulăm sectorul energetic să facă investiţii. Anumite companii fac profituri foarte mari, dar nu toate. Din păcate, unele sunt la limita supravieţuirii. Altele au făcut profituri bune, care mă fac să cred că au posibilităţi de dezvoltare. Ambiţia noastră este de a vedea în România creându-se un campion în domeniul energiei. Am spus acest lucru de nenumărate ori, îl mai spun încă o dată şi exemplu pe care îl am la îndemână este Cehia, o ţară mică, care are o companie foarte puternică, de anvergură regională. Eu nu văd de ce şi România nu ar putea să facă acest lucru. Sunt companii solide, care au capacitatea să capete anvergură regională, dacă mă refer la Electrica, Hidroelectrica, Romgaz, Transelectrica şi altele şi aş vrea să găsim modalitatea prin care să le stimulăm să se dezvolte şi, din această perspectivă, sigur că această taxă trebuie foarte bine analizată dacă nu cumva le taie aripile”, a afirmat Tăriceanu, la Senat.

Potrivit acestuia, companiile, indiferent că sunt cu capital de stat sau privat, „nu sunt centre de asistenţă socială, sunt centre de profit, ele trebuie să facă profit” şi, din această perspectivă, trebuie văzut foarte bine cum pot fi ajutate să se dezvolte.

„Dacă ele se vor dezvolta, atunci va fi mai bine şi pentru statul român şi, implicit, pentru contribuabil, pentru că, dezvoltându-se ele, vor crea mai multe locuri de muncă, vor aduce mai multe impozite şi taxe la buget cu care ne putem permite dezvoltarea unor programe în alte domenii: infrastructură, programe sociale ş.a.m.d.”, a mai spus Tăriceanu.

Despre Fondul Suveran de Investiţii, Tăriceanu a precizat că acesta trebuie să fie o „entitate” atractivă pentru investitori, bine cotată şi care să ajute economia.

„Nu aş vrea să punem în Fondul Suveran mere bune şi mere stricate, pentru că merele stricate afectează şi pe celelalte. Fondul Suveran trebuie să fie o entitate în final care să fie atractivă pentru investitori, care să fie bine cotată şi care să ajute economia. Deci trebuie să fim foarte atenţi ce companii punem şi cum le punem”, a conchis Tăriceanu.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...