Tăriceanu: Proiectul de modificare a legilor justiţiei va fi promovat prin iniţiativă parlamentară
Domnul ministru Tudorel Toader va veni cu pachetul de reformă la Comisia juridică, îl va susţine, iar Coaliţia urmeaz[ să promoveze proiectul de legi de reformă, să înceapă dezbaterile şi să intrăm în procedură. Va fi promovat ca iniţiativă parlamentară”, a declarat Tăriceanu.
El a spus că Toader va prezenta zilele următoare pachetul de legi în Comisia juridică.
„Domnul ministru, dacă e gata, nu ştiu programul comisiei, poate să fie invitat şi mâine, nu avem intenţia să lungim lucrurile, din contră”, a precizat şeful Senatului.
Proiectul de lege pentru modificarea legilor justiţiei este finalizat, a anunţat, miercuri dimineaţă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precizând că prioritară este îndeplinirea cerinţelor hotărârii pilot a CEDO privind condiţiile din penitenciare.
Ulterior, ministrul Toader a spus, la Parlament, că în 26 octombrie se va întâlni cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, pentru a discuta „în amănunt” soluţiile propuse prin proiectul pentru modificarea legilor justiţiei, iar între timp Coaliţia de guvernare va decide dacă proiectul va fi prezentat în guvern şi trimis Parlamentului de către guvern sau dacă va fi asumat ca iniţiativă de către parlamentari.
„Ministerul Justiţiei a redactat şi a finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiţiei. Mai departe, am redactat solicitarea de aviz de la Comisia de la Veneţia cu privire la procedura de numire a procurorilor de rang înalt. Ca element de noutate, pe data de 26 octombrie, am stabilit oîntâlnire cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Timmermans, şi voi discuta pe îndelete, în amănunt, soluţiile propuse prin proiectul de lege. Între timp, coaliţia majoritară va decide care este calea procedurală de urmat: fie că îl voi prezenta în Guvern, iar Guvernul să-l trimită în Parlament, fie poate fi preluat ca iniţiativă de către parlamentari şi să intre în dezbatere parlamentară”, a declarat Tudorel Toader, la Parlament.
Întrebat care este cea mai buna variantă, Tudorel Toader a susţinut că varianta cea mai bună este ca în final să existe o lege cât mai bună, pornind de la proiectul pe care l-a redactat şi cu modificările care vor apărea pe parcursul dezbaterii.
„Nu eu decid calea de urmat, nu eu fac aprecieri”, a adăugat ministrul Justiţiei.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ proiectul privind modificarea legilor Justiţiei, argumentând că acesta „nesocoteşte” în aspecte esenţiale garanţii fundamentale privind funcţionarea sistemului judiciar şi contravine dispoziţiilor constituţionale.
Modificările la legile Justiţiei au fost criticate de asociaţiile magistraţilor, de preşedintele Klaus Iohannis, iar Ambasada SUA şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la unele dintre prevederi.
Şeful statului spunea că îl îngrijorează profund faptul că se propune, prin proiectul de modificare a legilor justiţiei, ca preşedintele să fie scos din procedura de numire a procurorilor şefi, spunând că este o „greşeală fundamendală”. Preşedintele a mai spus că mutarea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei aduce presiune politică asupra Inspecţiei.