Tăriceanu vrea adoptarea unei declaraţii în care sunt criticaţi Iohannis şi CSM şi în care se reafirmă „supremaţia politică” a Parlamentului
Informaţiile privind această propunere nu au fost prezentate oficial la finalul reuniunii Birourilor Permanente reunite, ci au fost făcute publice de către secretarul Camerei Deputaţilor Cristian Ghinea (USR), pe pagina sa de Facebook.
„Cu 1 minut înainte de şedinţa Birourilor Permanente Reunite primim în faţă această hârtie. Dl. Tăriceanu susţine ca Parlamentul să o voteze azi. PNL cere amânare. Eu cer la fel şi spun că e hazliu că Parlamentul se plânge că e subminat de Preşedinte şi de CSM când povestea a plecat de la OUG adoptată de guvern. Deci dacă ne subminează cineva Guvernul e acela. Tăriceanu se enervează. Dragnea vrea amânare. Tăriceanu se enervează iar. Probleme în căsnicie sau mimare?”, scrie Ghinea pe Facebook.
Potrivit lui Ghinea, Liviu Dragnea a supus la vot ordinea de zi a plenului reunit de luni în forma iniţială şi i-a „promis” lui Tăriceanu că declaraţia sa va fi discutată la viitoarea reuniune.
Declaraţia, publicată de Ghinea, este o critică a instituţiilor care au sesizat la CCR Ordonanţa de Urgenţă 13, privind Codurile penale.
„Parlamentul României salută clarificările pe care CCR le-a adus în decizia sa din 8 februarie 2017. Declarând ca neîntemeiate sesizările CSM şi preşedintelui României, Curtea explică, pe de o parte, cum Parlamentul poate delega Guvernului printr-o lege specială de abilitare competenţa de a emite ordonanţe, iar pe de altă parte că executivul «nu are obligaţia constituţională sau legală de a solicita avizul CSM în materia în care a legiferat, iar CSM nu are abilitarea legală de a emite un astfel de aviz»”, se arată în declaraţia propusă de Tăriceanu. Materialul integral pe News.ro