Tăriceanu vrea expertiză poloneză pe marginea Fondului Suveran de Dezvoltare
Tăriceanu a adăugat că l-a informat despre acest lucru pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu care a avut marţi o discuţie telefonică.
„L-am informat (pe Liviu Dragnea – n.r.) că am făcut deja demersul oficial de a invita din Polonia pe cei care sunt responsabili de gestionarea fondului suveran polonez, care este un fond similar celui pe care dorim noi să-l construim în România. Şi vrem să facem un schimb de opinii. Au experienţă deja în domeniu. (…) O astfel de discuţie este foarte utilă pentru a afla care au fost greşelile şi ca să le evităm şi de a-i da o perspectivă cât mai bună, adică de a face din acest fond un instrument eficient de punere în mişcare a investiţilor, a economiilor, de creare de locuri de muncă, de valoare adăugată cât mai importantă pentru economia românească”, a explicat preşedintele Senatului, la Palatul Parlamentului.